Drama pe care o traiesc japonezii in aceste zile nu ar trebui sa trezeasca decat respect. Orice preluare a tragediei din Tara Soarelui Rasare pentru a fi folosita in alte scopuri decat spre luare aminte este nu doar o necuviinta, ci o mare mizerie.
Pe de alta parte, daca ar fi sa ne imaginam o astfel de catastrofa in Romania, de o asemenea amploare si magnitudine, ar trebui sa ne asteptam ca acela sa fie sfarsitul nostru ca civilizatie.
Marele noroc al Romaniei este ca un astfel de cataclism nu va avea prea multe de sters de pe fata pamantului, pentru simplul motiv ca nu prea avem mare lucru in aceasta tara. Mai mult de atat. Ceea ce avem aici este atat de prost construit, atat de pervers si stramb ridicat, incat si de-ar fi ca un cutremur sa rada tot ce a fost cladit aici vreodata, tot ar fi un pas inainte si o buna ocazie de a construi totul de la inceput. Normal, civilizat, sanatos si, poate, durabil.
Daca ar fi posibil vreodata ca un astfel de cataclism sa se abata asupra acestei tari, fara sa lase in urma vreo victima umana, dar care sa rada tot ce e construit aiurea si la mana a doua pe aici, ar trebui sa ne rugam mai degraba sa NU ne ocoleasca decat sa ne evite. Desigur, se vor gasi oricand nostalgici ai mediocritatii, conservatori ai defectelor si adepti ai cresterii bolnavicioase, asa cum e plina Romania astazi, dar singura sansa a acestei tari de a se dezvolta si a pasi in randul marilor civilizatii este sa o ia de la inceput.
Pentru ca, altfel, ce vedem? Nimic, am putea fi tentati sa raspundem. Pentru ca ce anume dainuieste aici si exprima istoria noastra de care sa fim mandri? Apoi, dupa indelungate meditatii si cautari febrile prin arhive, am descoperi ca suntem tara fara proiecte pe termen lung, fara prioritati de viitor, cu cele mai multe obiective incepute dar neterminate, cu cele mai multe studii de fez