Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moţiunea: Codul Boc -salarii mici, şomaj mare, firme falimentate

Publicat in Romania Libera, marți 15 martie 2011 · ·

Emil Boc este pus miercuri în faţa dezbaterii şi votării celei de-a opta moţiune de cenzură depusă împotriva unui guvern condus de el, însă şansele adoptării acesteia sunt reduse, potrivit NewsIn.

Angajarea răspunderii Guvernului pe Codul Muncii a determinat opoziţia să depună o moţiune de cenzură şi să înregistreze la Parlament, în paralel, un alt proiect de modificare a domeniului muncii.

Pentru adoptarea moţiunii de cenzură este nevoie de 236 de voturi, însă PSD, PNL şi PC nu au reuşit să adune un număr suficient de susţineri pentru ca demersul lor să conducă la dărâmarea Guvernului. De altfel, chiar liderii USL şi-au exprimat rezerva faţă de succesul acţiunii lor, punctând că moţiunea de cenzură este mai degrabă un gest necesar al opoziţiei ca reacţie la angajarea răspunderii pe Codul Muncii. În plus, membrii Uniunii speră ca dezbaterea şi votul din Parlament să fie dublate de proteste în stradă, astfel încât să fie transmis Guvernului un mesaj de respingere a proiectului.

Totuşi, chiar dacă nu are siguranţa voturilor necesare pentru a adopta moţiunea de cenzură, liderii USL par pregătiţi pentru consultări în vederea formării unui nou guvern. Astfel, liderul PNL Crin Antonescu a declarat, luni, că în cazul în care moţiunea de cenzură va fi adoptată, Uniunea Social Liberală l-ar putea propune pentru funcţia de premier pe liderul PSD Victor Ponta.

Moţiunea de cenzură pe Codul Muncii este intitulată "Codul Boc -salarii mici, şomaj mare, firme falimentate" şi acuză că angajarea răspunderii pe acest act este "parte a jocului de putere din PDL".

"Stimaţi colegi din PDL, mă adresez dvs în special pentru că ştim cu toţii că vă doriţi să scăpaţi de Emil Boc de la conducerea acestei ţări. Ştim că aţi conştientizat, chiar dacă mai târziu, faptul că oricâte privilegii, funcţii sau demnităţi v-ar oferi, prezenţa lui în fruntea Guvernului nu poat

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Familie din Cluj-Napoca, găsită moartă lângă piscina gonflabilă / Fiul de 42 de ani şi părinţii erau în costume de baie / Se pare că este vorba despre o improvizaţie electrică

News.ro acum o ora
O familie formată din trei persoane, fiul de 42 de ani şi părinţii, care locuiau în Colonia Sopor, judeţul Cluj, a fost găsită moartă lângă piscina gonflabilă din curte. Potrivit gazetadecluj.ro, cele trei persoane, îmbrăcate în costume de baie, au

Cod portocaliu de caniculă în vestul țării. Temperaturi de până la 37 de grade, noapte tropicală

Press Alert acum 2 ore
Meteorologii au emis noi coduri galben și portocaliu de caniculă. Miercuri, maximele pot ajunge și până la 37 de grade Celsius și vor fi nopți tropicale. Miercuri, valul de căldură se va extinde în toată țara. În nordul Crișanei, Maramureș, cea mai

Bacalaureat 2024: Examenul continuă cu evaluarea competențelor digitale

Ziare.com acum 2 ore
Prima sesiune a examenului de Bacalaureat va continua miercuri, 19 iunie, cu evaluarea competenţelor digitale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine, miercuri şi joi, şi proba pr

ANM: Joi, Cod portocaliu de caniculă în Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei şi vestul Munteniei

Mediafax acum 34 minute
ANM a emis avertizare Cod portocaliu, valabilă joi, pentru Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei şi în jumătatea de vest a Munteniei, unde se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate. Maximele se vor situa, în general, între 34 şi 38 de gr

Atac cu drone rusești în cel mai occidental oraș al Ucrainei, aproape de granița cu Polonia. Un om a fost rănit

Ziare.com acum 2 ore
Primarul oraşului a anunțat miercuri, 19 iunie, că un atac cu drone ruseşti asupra regiunii Liov din vestul Ucrainei, care se învecinează cu Polonia, membră a NATO, a rănit un om şi a avariat o clădire rezidenţială cu mai multe etaje, relatează Reut

Un tânăr de 22 de ani a decedat, după ce a intrat cu autoturismul sub un camion, pe Autostrada A1

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 22 de ani a decedat în noaptea de marți spre miercuri, pe autostrada A1, sensul de mers Sibiu Sebeș. În timp de conducea un autoturism, acesta a intrat în coliziune cu un autocamion parcat regulamentar, arată Alba24.ro. Accidentul rutier

Consilierii de probațiune, protest la Guvern. Nu și-au primit integral salariile de la începutul anului

Ziare.com acum 3 ore
Consilierii de probaţiune protestează, miercuri, la Bucureşti, fiind programată pichetarea Guvernului, dar şi un marş către Ministerul Justiţiei, Angajaţii reclamă că nu şi-au primit integral salariile de la începutul anului şi anunţă şi forme extre

Război în Ucraina, ziua 796. Vladimir Putin şi Kim Jong-Un s-au întâlnit oficial în Coreea de Nord

Press Alert acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul nord-coreean Kim Jong Un au început miercuri evenimentele oficiale în Piaţa Kim Il Sung din Phenian. Vizita, prima a lui Putin în peste două decenii, îşi propune să consolideze relaţiile dintre cele două ţă

UPDATE - Soldat american, condamnat la aproape patru ani de închisoare în Rusia / Ar fi furat 113 dolari de la iubita sa pe care ar fi ameninţat-o cu moartea

News.ro acum 2 ore
Un soldat american, acuzat de furt şi ameninţări cu moartea adresate iubitei sale, a fost condamnat la aproape 4 ani de închisoare în Rusia, transmite Reuters. UPDATE: Potrivit Reuters, soldatul a fost găsit vinovat de un tribunal rus de furtul a 11

Liderii coaliţiei stabilesc astăzi data alegerilor prezidenţiale. Care sunt variantele propuse de cele două formaţiuni

Mediafax acum 2 ore
Liderii PSD şi PNL vor stabili miercuri, într-o şedinţă a coaliţiei, data alegerilor prezidenţiale. Liberalii pledează pentru organizarea acestora la sfârşit de an, în noiembrie-decembrie. Alegerile locale şi europarlamentare, spunea luni Nicolae Ci

Vremea

București
acum

29°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/29°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

17°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°