După ce, în urmă cu doi ani, trei formaţii celebre – Saga, Queensryche şi Limp Bizkit – i-au delectat pe cei prezenţi la Arenele Romane, Rock The City revine în forţă. Festivalul, organizat de D & D East Entertainmen, va avea loc în inima Bucureştiului în zilele de 2, 3 şi 4 iulie, primele nume confirmate fiind Judas Priest – cu ultimul mare turneu şi Whitesnake – care-şi promovează noul album „Forevermore”. În aceste zile, organizatorii definitivează lista completă a artiştilor, ce va fi comunicată săptămâna viitoare, într-o conferinţă de presă dedicată evenimentului. Chiar dacă Rob Halford a anunţat categoric că „Epitaph World Tour” este ultimul din cariera grupului, chitaristul Glenn Tipton a mai dat de un ban speranţă milioanelor de fani, spunând că „Epitaph nu este sub nici o formă sfârşitul trupei. De fapt, în prezent, lucrăm la un nou material discografic... dar, da, intenţionăm ca acesta să fie ultimul turneu mondial major al nostru”. În concluzie, dacă ar fi să-l credem pe Tipton, acesta e ultimul turneu mondial major, iar de acum încolo, Judas Priest va avea turnee mici! Înfiinţată în 1969, formaţia britanică este considerată – de majoritatea specialiştilor – cea mai importantă formaţie heavy metal din istoria genului. Halford & Co. şi-au luat numele după piesa lui Bob Dylan „The ballad of Frankie Lee and Judas Priest”, apărută pe albumul „John Wesley Harding”. De-a lungul anilor, Judas Priest a lansat şaisprezece albume de studio şi a vândut aproximativ 40 de milioane de discuri. Cel mai nou album este „Nostradamus” (2008), ajuns pe locul 11 în clasamentul Billboard 200. Iată programul turneului Judas Priest:
7 iunie – Eindhaar, Tilburg, Olanda, 9 – Sweden Rock, Solvesborg, Suediam, 11 – Sauna Open Air, Helsinki, Finlanda, 14 – Spektrum, Oslo, Norvegia, 15 – Edward Greig Plass, Bergen, Norvegia, 17 – Copenhell Festival, Copenhaga, Danemarca, 19 –