Mai puţin de 60 de suflete numără acum satul din judeţul Olt care poartă numele capitalei Franţei. La 32 de kilometri de Slatina, Parisul te întâmpină cu uliţe desfundate şi case părăsite. Bătrânii care au mai rămas în sat au lucrat o viaţă la CAP şi trăiesc acum din pensii de mizerie.

Champs- Ellysee, în variantă rurală

Oltenii au şi ei Parisul lor. Nu-l traversează Sena, ci îl mărgineşte un pârâu a cărui albie e acum aproape seacă. Dincolo de pod se întinde o aşezare desprinsă parcă dintr-un tablou de Nicolae Truţă. Uliţele sunt pustii şi nămoloase, de pe coşurile caselor mici se înalţă un fum albicios, gros, iar într-o curte, ajutat de nepoată, sparge lemne un bătrân. Câinii dau de veste că în sat au intrat străinii. Tot ei, ne spune o săteancă, ar fi dat şi numele purtat acum de cătunul din Optaşi-Măgura. „Ştiu de mic copil, din bătrâni, că înainte de război a venit aici un perceptor. Săraci, oamenii dădeau drumul la câini, să-l gonească. Când venea, omul zicea că vine la Paris, că numai acolo sunt aşa mulţi câini“, povesteşte Floarea Bănicioiu.

Floarea Bănicioiu

Tineretul a părăsit Parisul

Bătrâna mărturiseşte că Parisul oltenesc e singura aşezare pe care a văzut-o în cei 85 de ani de viaţă. Despre faimoasa capitală cu acelaşi nume nu ştie o iotă. „Sunt umblată ca ţăstu-n vatră. De unde să ştiu eu de alte naţii? N-am plecat, maică, nicăieri. Am fost de-aci, de la capu’ podului, până la mama şi înapoi. Şi ce-mi pasă mie de francezi? Aci e tot Paris şi în al nostru ne ducem traiul liniştiţi, ăştia care am mai rămas, mai mult bătrânii. Tineretul a plecat la oraş, unde are condiţii“, povesteşte bătrâna.

Uliţe în loc de Champs-Élysées

Aşezarea, şi-aşa măruntă, este presărată cu locuinţe părăsite. Nici 60 suflete nu mai stau acum în micul Paris. „Suntem doar vreo patru familii de tineri.