Adevarul despre aceasta tara e ca noi nici macar nu am intrat in perioada in care sa incepem sa platim pentru prostiile pe care le-au facut cei care ne-au condus in ultimii ani.
Imprumuturi de zeci de miliarde de euro, politici fara viziune, prioritati in contradictie cu nevoile poporului, bani aruncati pe apa sambetei sau furt calificat din banul public - sunt doar cateva dintre fleacurile care ne vor termina in viitor.
In tara unde de la presedinte la premier, trecand prin aproape toti ministrii si parlamentarii, se minte, se blufeaza si se joaca doar la deruta si intimidare, orice om normal la cap si de bun simt poate deveni profet in tara lui. Sa nu ne mai legam de miliardele de anuntari ale iesirii din criza ale presedintelui sau premierului. Daca i-am fi crezut, am fi ramas cu senzatia ca noi nici macar nu am intrat in criza, din moment ce am iesit inca inainte de a incepe.
Sa nu incercam sa patrundem nici in ultima cacealma aruncata pe piata de Traian Basescu despre schimbarea lui Emil Boc cu un tehnocrat. E doar inca un bluf, inca una dintre infinitele afirmatii fara sustinere. Orice om sanatos la cap, dupa ce ar fi auzit suvoiul de laude din partea partidului si a presedintelui la adresa lui Emil Boc, nu ar putea sa inteleaga motivul pentru care, totusi, cineva ar putea considera benefica si o criza politica suprapusa peste cea economica, fara niciun alt motiv decat ciudatenia mintii sale.
Sa uitam si de declaratia consilierului presedintelui care ii ridica statuie lui Emil Boc si sustinea ca premierul ar trebui sa fie numit erou pentru ca a tras poporul dupa el impotriva vointei lui, prin si peste criza, cu forta. Sa fii facut erou pentru ca ai fortat populatia unei tari sa se chinuiasca, sa renunte la mancare si sa stranga cureaua din cauza incompetentei tale de a face economia sa functioneze, este o evidenta