Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bacău: Ionuț Cășuneanu, absolvent ajutat de referate

Publicat in Adevarul, miercuri 16 martie 2011 ·

Profesorii inculpați de la Colegiul Economic „Ion Ghica" din Bacău, acuzați că au măsluit catalogul pentru ca Ionuț Cășuneanu, fiul regelui asfaltului, să promoveze liceul și-au mai îmblânzit declarațiile date în fața judecătorilor.

Dacă în urmă cu mai bine de un an ei au declarat în fața procurorilor și polițiștilor că au fost constrânși de directorul Ovidiu Cojocaru să încheie favorabil situația școlară a elevului, acum afirmă că nu au încălcat cu nimic regulamentul școlar. Ei au spus în fața instanței că notele puse în perioada în care Ionuț nu era la școală se datorează faptului că proveneau din evaluarea referatelor.

„Ionuț Cășuneanu a fost evaluat mai mult prin referate. De aceea, nota era pusă în momentul terminării de corectat a lucrărilor. Este posibil ca, atunci, elevul să nu fie în școală", a declarat Liviu Ghioc, avocatul a doi dintre inculpați.

„În regulamentul școlar nu se explică exact dacă data din catalog, când trebuie pusă nota, este aceea când s-a dat lucrarea de control sau referatul, sau data când a fost corectată", a mai adăugat avocatul Ghioc. Alți colegi de-ai săi sunt de părere că o serie de note au fost puse după o evaluare care a constat în mai multe ascultări la oral.

„Se știe că mulți profesori își trec în caietele lor o notă și după mai multe astfel de evaluări mărunte, se trece în catalog definitiv o notă finală. S-a întâmplat de mai multe ori, ca atunci când s-a înscris nota în catalog, Cășuneanu să nu fie prezent la ore", a afirmat Nicu Baba, un alt avocat al unor profesori inculpaţi.

Fostul director de la Economic s-a îmbogăţit din 2008

Ovidiu Relu Cojocaru (foto), fostul director de la Liceul Economic, cel acuzat de procurori că a cerut profesorilor să-l ajute pe Ionuţ Căşuneanu să promoveze, s-a îmbogăţit după anul 2008. Potrivit declaraţiei de avere din 2009, acesta a cumpărat în 2008 în comuna

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum o ora
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 2 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Incendiu în incinta unui ştrand din Ocnele Mari. Mai mulţi turişti s-au autoevacuat

Mediafax acum 50 minute
Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în incinta unui ştrand din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. Mai mulţi turişti, care erau cazaţi în pensiunea din incinta ştrandului, s-au autoevacuat.

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum o ora
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum o ora
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu, din nou, în fața magistraților Judecătoriei Mangalia

Ziua Constanta acum 41 minute
La Judecătoria Mangalia este programat vineri, 21 iunie 2024, un nou termen de judecată în Dosarul 2 Mai, în care Matei-Vlad Pascu este acuzat de uciderea a două persoane și rănirea altor trei. Ședința de judecată de astăzi va fi prezidată de jude

Americanii se tem de un război total între Hezbollah și Israel. Sistemul Iron Dome de apărare anti-aeriană ar putea fi copleșit

Ziare.com acum o ora
Mai mulți oficiali americani se tem că apararea anti-aeriană din nordul Israelului, sistemul Iron Dome, ar putea fi copleșit în cazul unei escaladări a conflictului cu Hezbollah. Gruparea susținută de Iran și-a intensificat atacurile în nordul țării

Beijingul spune că UE a cerut companiilor chineze de vehicule electrice să transmită un volum ”fără precedent” de date

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a cerut un volum fără precedent de informaţii detaliate despre lanţurile de aprovizionare ale producătorilor auto chinezi, în timpul investigaţiei sale privind importurile subvenţionate de vehicule electrice din ţară, a declarat jo

Coreea de Sud a tras focuri de avertisment după ce soldaţi nord-coreeni au trecut graniţa

Mediafax acum 58 minute
Soldaţii nord-coreeni s-au retras după ce au fost trase focuri de avertisment, a adăugat JCS. Este cel puţin al treilea incident de acest fel în această lună. Armata sud-coreeană a tras focuri de avertisment marţi, după ce zeci de soldaţi nord-coree

Şefa FMI cere Europei o integrare mai mare, afirmând că economia sa seamănă cu ”un supermarket de idei” pentru SUA

News.ro acum 3 ore
Şefa Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a cerut, joi, Europei să atingă întregul potenţial al preţuitei sale pieţe unice, deplângând o situaţie care face ca regiunea să pară ”un supermarket de idei” pentru SUA, relatează CNB

Vremea

București
acum

24°
vin.

22°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

24°
vin.

20°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

25°
vin.

21°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°