În cursul acestei zilei primarii din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Medgidia s-au întâlnit pentru a discuta despre înfiinţarea depozitului ecologic şi regulile ce trebuie respectate.
După prezentarea utilajelor, în cadrul şedinţei de lucru, directorul executiv al ADIM, primarul Marian Iordache le-a vorbit invitaţilor despre depozitul ecologic zonal, care va trebui să deservească, pe lângă localităţile incluse în asociaţie şi alte localităţi, care nu sunt arondate celor trei depozite existente deja în judeţ (Cogealac, Băneasa, Hârşova, Cernavodă). Acordul de Mediu pentru proiectul ,,Sistemul de management integrat al deşeurilor în zona de dezvoltare intercomunitară Medgidia", şi ulterior, Autorizaţia Integrată de Mediu vor prevede această condiţie. La rândul lor, primarii au adresat întrebări privind închiderea platformelor de gunoi, iar reprezentantul GBI Serveises, Gabi Constantinescu i-a asigurat de faptul că se va întocmi un calendar de lucru în care vor figura datele la care vor începe lucrările de închidere a platformelor.
Investiţia pentru depozitul ecologic zonal va fi realizată de GBI SAU Serveises, care va întocmi şi PUZ-ul depozitului, urmând ca, după aprobarea proiectului în şedinţa de consiliu local să se demareze lucrările.
În cursul acestei zilei primarii din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Medgidia s-au întâlnit pentru a discuta despre înfiinţarea depozitului ecologic şi regulile ce trebuie respectate.
După prezentarea utilajelor, în cadrul şedinţei de lucru, directorul executiv al ADIM, primarul Marian Iordache le-a vorbit invitaţilor despre depozitul ecologic zonal, care va trebui să deservească, pe lângă localităţile incluse în asociaţie şi alte localităţi, care nu sunt arondate celor trei depozite existente deja în judeţ (Cogealac, Băneasa, Hârşova, Cernavodă). Acordul de Mediu pentru proiectul ,,Siste