Portul Constanţa este verificat de poliţişti şi jandarmi, împreună cu inspectori de la Garda Financiară şi vameşi, fiind controlate documentele vamale, sistemele de depozitare, transfer şi măsurare, pentru depistarea celor care introduc şi distribuie ilegal mărfuri în zona portuară, a anunţat Ministerul de Interne.
"Totodată, va fi verificată legalitatea privind provenienţa produselor energetice deţinute şi eliberarea acestora din antrepozite", se mai arată într-un comunicat de presă.
Controalele vizează infracţiuni ce prejudiciază bugetul de stat şi subminează economia naţională prin introducerea şi distribuirea ilegală de mărfuri în zona porturilor de la Marea Neagră. Totodată, autorităţile urmăresc prevenirea şi combaterea neachitării taxelor şi impozitelor aferente operaţiunilor comerciale şi destructurarea grupurilor infracţionale specializate în infracţiuni de crimă organizată.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, la sfârşitul lunii februarie, că nici o vamă nu trebuie să rămână necontrolată, văzând ce s-a întâmplat până acum, şeful statului menţionând că Portul Constanţa trebuie să fie, şi este, o prioritate.
Tot atunci, şeful DNA, Daniel Morar, afirma că i se pare nefiresc sau nejustificat statistic faptul că într-o zonă în care este port nu există dosare penale, Portul Constanţa fiind o zonă cu potenţial criminologic, reaminteşte Mediafax.