Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Igiena este singurul lux permis grădiniţelor

Publicat in Adevarul, joi 17 martie 2011 ·

Bugetul auster al Primăriei îşi pune amprenta şi asupra unităţilor preşcolare, nevoite să facă economii drastice. Municipalitatea a alocat bani doar pentru igienizare, excluzând orice investiţie pentru viitorul apropiat. Pentru anul 2011, învăţământului preşcolar i s-au repartizat 7,795 mii lei.

Grădiniţele publice din Focşani se descurcă din ce în ce mai greu când vine vorba de bani, extrem de necesari pentru buna funcţionare, în condiţiile în care zilnic le trec pragul sute de copii.

Deşi directorii au făcut numeroase adrese către Primărie pentru a primi chiar şi câteva mii de lei, motivul invocat de către municipalitate este acela că bugetul din acest an este limitat.

„Toţi cer, însă nu le putem da decât în limita bugetului, mult mai mic comparativ cu anii trecuţi. Deocamdată, am alocat bani doar pentru igienizare, deoarece pentru ale lucrări nu avem", declară Decebal Bacinschi, edilul municipiului Focşani.

Au nevoie de vestiare

De pildă, la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 1 ar fi nevoie urgentă de vestiare şi de o toaletă de serviciu, însă deocamdată nu poate fi demarată nicio lucrare din lipsă de fonduri.

„Stăm foarte prost la capitolul bani. Am trimis diverse solicitări la Primărie cu gândul că ni se va mai repartiza şi nouă câte ceva, cât de puţin, dar nu am primit niciun răspuns. Sunt multe lucruri de făcut. În primul rând, vestiarele care sunt o necesitate în condiţiile în care grădiniţa e cu program prelungit. De asemenea, ar fi nevoie de izolare exterioară, dar şi de o toaletă de serviciu. E din ce în ce mai greu, mai ales că noi nu percepem nicio taxă la înscrierea copiilor", declară directorul Mariana Călin.

Nici la Grădiniţa Nr. 15 situaţia nu e tocmai roz.

„Bugetul de stat e foarte sărac şi tocmai de aceea ne descurcăm extrem de greu. Şi până acum am reuşit să mai facem câte o investiţie prin intermediu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 4 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 3 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 8 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 7 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 2 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 6 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 5 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

22°
lun.

19°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°