În weekend am participat la un curs organizat de Elite Art Club UNESCO. Era vorba despre un curs intitulat „Nudul între antichitate şi impresionism", adresat fireşte publicului larg, privitorului, şi nu specialiştilor, susţinut de criticul şi istoricul de artă Mihai Plămădeală. Am dialogat mult pe drum cu mine însămi, gândindu-mă că voi pierde timpul aflând informaţii ce nu-mi vor folosi la nimic şi că, în definitiv, mie, ca simplu privitor, un tablou/o sculptură îmi place sau nu în funcţie de starea pe care mi-o transmite, de gusturile mele estetice etc. Şi mai gândeam că vom fi atât de puţini încât situaţia va fi oarecum penibilă sau că nu voi înţelege nimic din limbajul specializat pe care bănuiam că-l voi asculta.
Nu am fost deloc puţini şi am şi înţeles. La terminarea celor două ore nu numai că mi-am dat seama că pornisem din nou la drum cu anumite prejudecăţi, dar am şi înţeles de ce anumite opere de artă din diverse galerii pe care le văzusem, ca tot turistul, îmi plăcuseră şi altele nu sau de ce nu pricepusem cum unele erau atât de valoroase. Mi se mai întâmplase o dată, şi tot în acest domeniu, să plec la drum cu idei preconcepute, atunci când m-am dus să vizitez Casa Memorială Nicolae Grigorescu din Câmpina. Am intrat gândind că voi vedea acolo doar copii ale tablourilor pictate de el, care nu-mi vor spune mare lucru, şi am ieşit fascinată după ce am văzut tablouri originale semnate de un mare pictor.
Se spune deseori că în Bucureşti nu prea ai ce face. Este şi nu este adevărat. Poate este adevărat în cazul turiştilor străini şi făcând comparaţie cu alte capitale europene. Nu cred însă că este adevărat pentru cel care locuieşte în Bucureşti. Există destule activităţi cultural-distractive care să umple timpul liber al unui om ocupat! De una dintre ele tocmai am vorbit. Dar există diverse cursuri de cultură generală unele, altele care
