Dragii mei... de câteva zile am în casă un musafir pe cât de neaşteptat, pe atât de plăcut. A venit în vizită străbunica mea. Ce de îmbrăţişări, ce de pupici, ce de ciupituri de obraji. Cred că ticul ăsta cu ciupitul îl au toate bunicile sau străbunicile în sânge, altfel nu-mi pot închipui cum de sar toate ca un arc să te apuce de obraji. N-am nimic împotrivă să mă pupe... dar chiar să mă învineţească pe faţă? Nu sunt de acord cu acest lucru, dar treacă de la mine de această dată, că nu ne-am văzut de mult... cred că de astă toamnă, când m-am întors acasă de la ţară. Şi ce ne-am răsfăţat noi cu mâncăruri bune sâmbătă şi duminică, dar luni, când să-i pună Ana pe masă cana cu lapte cald... ce credeţi că ne spune străbunica? Că ea a intrat la post. Cum zici dumneata, post, post... dar ce este postul ăsta?
Păi... nu mai mâncăm carne, ouă, lapte sau brânză. Atunci... ce mai rămâne??? „Păi... legume, cum ce să mai rămână? Aşa că mie să-mi daţi mâncare de post”, zice străbunica. Apucă-te dar şi caută prin frigider, prin toate ungherele debaralei, prin dulapuri şi prin balcon. Ei bine... nu aveam nimic de post... preparat adică. A cumpărat bunicul nişte măsline, câteva legume de prin piaţă şi aşa a avut străbunica ce să mănânce la micul dejun. Pentru prânz, bunica a preparat o tocăniţă de cartofi aşa de bună... Dar la cină oare ce mai mâncăm?, mă întreb eu încet. Cum nu am mai gătit de mult şi străbunica nu m-a văzut încă „la treabă”, le-am spus tuturor că o să prepar eu cina. Bucurie mare pe ai mei: unu, că au scăpat de făcut mâncare, şi doi, că o să vadă şi străbunica mea ce nepot vrednic are.
Aventura unui preparat gustos
Am căutat prin cămară ajutat de Ana, strângând într-un coş cele de trebuinţă pentru cină. Am găsit nişte fasole uscată, un pumn de bulgur (cumpărat de Ana de la turci), nişte castraveţi verzi, o conservă de porumb şi o legătur