A trecut doar o săptămână de la cutre­murul din provincia Sendai şi multe lucruri s-au schimbat. Nu numai Japonia, ci întreg mapamondul pare zguduit din temelii. Comentarii peste comentarii năvălesc şi populează canalele de televiziune şi paginile de internet. Cele mai multe îşi pun întrebarea: "Cum ar rezista ţa­ra noastră unui cutremur de 9 gra­de? Dar unui tsunami care înghite în cateva minute cinci kilometri de us­cat?" Chiar dacă cercul de foc al Pa­cificului nu este tocmai la o arun­că­tură de băţ. Alţii îşi îndreaptă privi­rea spre energia nucleară şi încep să o reanali­zeze pe toate părţile, constatând că, poate, era energiei cu miez atomic a luat sfârşit.

Deşi o mulţime de ţări de­pind de aceasta pentru viaţa zilnică. O altă categorie de oameni se preocu­pă de consecinţele financiare ale cu­tre­murului din 11 martie. Iar alţii pur şi simplu comentează. Aşa se întâm­plă mereu în situaţiile extraordinare: toată lumea îşi formează o pă­rere. Dar care este părerea japo­ne­zilor?

Solidaritate

Oraşul în care locuiesc eu se află departe de zona afectată de tragedia de la 11 martie. Cu toate acestea, ecourile ei se simt şi aici, în Nara. Dar într-un mod cât se poate de pozi­tiv. Nu spun că aici oamenii nu suferă pentru cele întâmplate, ci că fac exact ce ştiu japonezii să facă mai bine: să se unească şi să se ajute reciproc. La orice intrare în magazine, la orice şcoală, în orice instituţie publică, oriunde ai merge sunt cutii de do­naţii. Şi nu sunt goale sau puse doar de protocol. Sunt adevărate mâi­ni întinse pentru toţi cei rămaşi fără adă­post şi fără mijloace de a se între­ţine. Japonezii au înţeles că nu şiroa­iele de lacrimi o să schimbe situaţia, ci solidaritatea. Aşa că, de la mic la mare, oamenii bagă mâna în portofel şi îşi aduc aportul la îmbunătăţirea situaţiei momentane a Japoniei. Studenţii chiar formează grupuri şi merg în