Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câini preluaţi dintr-un apartament din Slatina de Poliţia Animalelor

Publicat in Adevarul, joi 17 martie 2011 ·

Poliţia Animalelor Olt a intervenit împreună cu DSP şi societatea de ecarisaj pentru a prelua cinci câini ţinuţi de un slătinean în apartament.Proprietarii şi animalele locuiau într-un adevărat focar de infecţie.

Poliţia Animalelor a solicitat astăzi ajutorul Direcţiei de Sănătate Publică şi ecarisajului pentru a interveni pe strada Toamnei, din Slatina, blocul 9, scara B. Asociaţia de Proprietari a sesizat faptul că în locuinţa proprietarilor Irina şi Hari Kondor, mamă şi fiu, sunt ţinuţi mai mulţi câini al căror zgomot şi miros deranjează vecinii.

În doar câteva minute de inspecţie, autorităţile au constatat că în locuinţă este un adevărat focar de infecţie: pereţi netencuiţi şi fără mobilă, unde nu s-a curăţat de ani de zile mizeria lăsată de câini, iar aerul irespirabil.

„Acum nu ştiu câţi câini au. La un moment dat, când femeia era în putere, aveau 15. Îi plimba şi în fiecare dimineaţă dădea de mâncare câinilor din cartier. Nu putem să-i zicem nimic. A zis că bagă cuţitu’ în noi pentru câini, că e casa lui. Noaptea îi ţine pe balcon şi te trezeşti pe la trei că se iau la bătaie, apoi îi bate el. Cel mai afectat este vecinul de sub el, terorizat de zgomot, dar şi că a ajuns urina să-i curgă pe pereţi”, ne-a declarat Ion Lemnaru.

Află mâine ce spun vecinii şi vezi FOTO şi VIDEO cu condiţiile din apartament!

CITEŞTE şi

Poliţia Animalelor s-a lovit la Olt de-un zid: Prefectura a revocat toate hotărârile de consiliu local care prevăd colaborarea cu ONG-ul

Poliţia Animalelor a intervenit la Potcoava pentru preluarea a trei cai lăsaţi să moară de foame

Poliţia Animalelor va ridica cei trei cai înfometaţi la Potcoava

Poliţia Animalelor, înfiinţată degeaba

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 3 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Andy Murray îl va antrena pe fostul său rival Novak Djokovic la Australian Open în 2025

Mediafax acum 47 minute
Andy Murray îl va antrena pe Novak Djokovic la Australian Open în 2025. De asemenea, cei doi vor lucra împreună în extrasezon. Acesta va fi primul rol de antrenor al lui Murray de la retragerea din activitatea de jucător.

Putin anulează datoriile financiare ale soldaţilor ruși care se angajează să lupte cel puțin un an în Ucraina

Adevarul acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care soldaţii care semnează cu Ministerul Apărării un contract pentru a lupta pe frontul din Ucraina vor fi scutiţi de datoriile financiare acumulate.

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum 3 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

AUR depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, reclamând „nereguli în secţiile de votare din diaspora” şi susţinând că se „pregăteşte o fraudare masivă a alegerilor prezidenţiale”

News.ro acum 40 minute
AUR va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe Luminiţa Odobescu pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Formaţiunea consideră că sistemul „pregăteşte o fraudare masivă a alegerilor prezidenţiale”. „Acest l

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum o ora
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 3 ore
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°