Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine sunt evreii clujeni din familia Lorzilor Balfour

Publicat in Romania Libera, vineri 18 martie 2011 ·

Un fost elev al Liceului Evreiesc din Cluj s-a căsătorit cu Lady Allison Balfour, nepoata fostului prim-ministru.

Una dintre cele mai uluitoare poveşti de dragoste îi are ca eroi pe un fost elev al Liceului Evreiesc din Cluj, deportat în infernul lagărului nazist de concentrare din Bergen-Belsen şi care a devenit apoi luptător în războiul de independenţă al Israelului, şi pe o lady care aparţine uneia dintre cele mai ilustre familii aristocratice din Marea Britanie. Este vorba de Thomas Kremer şi de Allison Kremer, născută Balfour. Destinele celor doi eroi au cunoscut traiectorii total diferite, până când s-au cunoscut la cea mai bună universitate din Scoţia, cea din Edinburgh.

Erou de război

Thomas Kremer a avut o soartă tragică. El s-a născut pe teritoriul României Mari. În momentul izbucnirii celui de-al doilea război mondial, Thomas Kremer era elev al Liceului Evreiesc din Cluj. După ce Transilvania de Nord a fost cotropită de Ungaria, el a decis să rămână în oraş, ca să îşi finalizeze studiile liceale. Numai că nu a mai apucat acest lucru, din cauza persecuţiilor antisemite pornite de autorităţile maghiare. În anul 1944, partidul fascist maghiar al Crucilor cu Săgeţi, condus de Ferenc Szallasy, succesorul amiralului Miklos Horthy la conducerea statului maghiar, a decis să îi deporteze pe toţi evreii în lagărele de concentrare naziste. Mai întâi, Thomas Kremer, împreună cu rudele şi cu colegii săi, a fost trimis în ghetoul din zona fostei Fabrici de Cărămizi din Cluj. Apoi, a ajuns în infernul din Bergen-Belsen. Printr-un miracol, el a reuşit să supra¬vieţuiască ororii naziste. Imediat după înfrângerea Germaniei naziste, Thomas Kremer a emigrat în Israel. Acolo, s-a înrolat în trupele care protejau populaţia evreiască, ce intrase deja în conflict cu populaţia arabă. Tânărul originar din Cluj a devenit unul dintre eroii războiului de independen

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum 53 minute
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum o ora
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Moment critic: Antarctica se îndreaptă spre o 'topire necontrolată' / Studiu devastator despre schimbările climatice

Ziua News acum 39 minute
Oamenii de ştiinţă au constatat că un nou "punct de basculare" ar putea fi depăşit, Antarctica îndreptându-se spre o "topire necontrolată" a calotei sale glaciare, conform unui studiu. Topirea este cauzată de infiltrarea apei oceanice, care este mai

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Burleanu radiază: suma pe care o va primi România pentru calificarea în optimile Euro 2024

Adevarul acum 27 minute
Pentru a doua oară în istoria celor șase participări la Campionatele Europene, naționala României are șansa accederii în prima fază eliminatorie.

Rusia va relua trenurile directe de pasageri către Coreea de Nord, din luna iulie, după o pauză de patru ani din cauza Covid-19

G4Media acum o ora
Rusia va relua serviciul feroviar direct de pasageri cu Coreea de Nord în luna iulie, după o pauză de patru ani din cauza pandemiei COVID-19, a anunţat, miercuri, agenţia de presă Interfax, citată de Reuters, transmite News.ro. Citându-l pe guvernat

Scrisoarea lui Einstein despre bomba atomică, adresată președintelui SUA, scoasă la licitație. Suma imensă cu care se vinde

Adevarul acum 20 minute
O scrisoare de două pagini scrisă de Albert Einstein, care îl avertizează pe Franklin D. Roosevelt, că Germania nazistă ar putea utiliza cercetarea nucleară pentru a inventa o bombă atomică, va fi scoasă la licitație.

Ziua Drapelului național românesc

Buletin de Carei acum 34 minute
• publicat la: 26 iunie 2024

Fostul preşedinte elveţian Alain Berset va deveni noul secretar general al Consiliului Europei

Ziua Constanta acum 42 minute
Fostul preşedinte elveţian Alain Berset va deveni noul secretar general al Consiliului Europei, după ce marţi seara s-a impus în două tururi de scrutin în faţa estonianului Indrek Saar şi a belgianului Didier Reynders, relatează DPA. Acesta îşi va p

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

26°
mie.

20°/26°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°