Lungmetrajul lui Alexandru Maftei,Bună! Ce faci?, chestionat ca punct de cotitură în filmul românesc, nu realizează operă de pionierat în materie de cinema popular, ci doar o zglobie pauză de publicitate. La o privire, chiar şi superficială, pe forumuri, bloguri sau în comentarii anexe cronicilor de specialitate, necesitatea diversităţii genurilor în cinema-ul autohton a ajuns aproape un strigăt disperat al spectatorilor sastisiţi de premiatele titluri „în care nu se întîmplă nimic“, întunecate de problematici mizere şi sufocante. Există, cu siguranţă, un public pentru cinema-ul de gen, comercial şi după reţetă, numai că spectatorii trebuie provocaţi, stîrniţi şi aduşi în sala de cinema. Cinema-ul popular îi alimentează spectatorului bucuria sau cheful, îi confirmă ce deja ştie, îl alintă, îl complimentează şi îl trimite acasă cu lecţia deja învăţată. Regizorul Alexandru Maftei face un prim pas în întîmpinarea acestui posibil public de cinema popular şi înscenează o poveste de dragoste, atemporală şi universală, în care spectatorul se regăseşte fără efort, la nivelul primar al unei istorii deja cunoscute şi care nu mai prezintă nici un mister. Inspirată după un fapt divers notat într-o revistă, povestea a doi soţi plictisiţi care încep o aventură on-line fără să se recunoască este construită pe schema comediei romantice, un gen inexistent în cinema-ul românesc după anii ’90. Din păcate însă, scenariul Liei Bugnar nu dezvoltă mai deloc personalităţile personajelor Gabi (Dana Voicu) şi Gabi (Ionel Mihăilescu), ci doar schiţează nişte umbre palide, în cîteva tuşe comune. De pildă, dorinţele pe care şi le împărtăşesc cei doi amanţi virtuali sînt la fel de cumsecade şi prudente ca şi cele din viaţa de care tocmai s-au plictisit, ba chiar au un accent liric inadecvat de multe ori. Aşadar, între cei doi fie se perpetuează o anostă relaţie convenţională, în care nici