Secretarul general ONU, sud-coreanul Ban Ki-Moon, a avertizat că regimul Gaddafi "trebuie să înceteze imediat toate ostilităţile împotriva civililor", iar premierul spaniol a declarat că întreaga comunitate internaţională nu se va lăsa înşelată de anunţul guvernului libian privind încetarea focului.
"Comunitatea internaţională nu se va lăsa înşelată de regimul libian. Ea va verifica, prin toate mijloacele pe care le deţine, respectarea strictă a rezoluţiei ONU", a declarat peremierul Jose Luis Rodriguez Zapatero la o conferinţă de presă, dupa ce Consiliul de Securitate a autorizat folosirea forţei aeriene în Libia, în cazul în care regimul Gaddafi nu încetează ostilităţile împotriva rebelilor.
Zapatero a declarat că Spania va pune la dispoziţia NATO, incclusiv a SUA, baze aeriene de pe care să poată fi lansate eventualele atacuri asupra Libiei. Decizia va trebui aprobată de parlamentul de la Madrid, iar premierul a spus că este gata să explice importanţa acestei hotărâri.
Secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen a arătat că, în urma adoptării rezoluţiei ONU, cele trei precondiţii pentru o intervenţie în Libia au fost îndeplinite. Este vorba despre necesitatea demonstrată a intervenţiei, sprijinul din partea ţărilor din regiune şi o bază legală clară. Liga Arabă a autorizat intervenţia, după întrunirea de sâmbătă.
Secretarul general ONU, sud-coreanul Ban Ki-Moon, a avertizat că regimul Gaddafi "trebuie să înceteze imediat toate ostilităţile împotriva civililor", iar premierul spaniol a declarat că întreaga comunitate internaţională nu se va lăsa înşelată de anunţul guvernului libian privind încetarea focului.
"Comunitatea internaţională nu se va lăsa înşelată de regimul libian. Ea va verifica, prin toate mijloacele pe care le deţine, respectarea strictă a rezoluţiei ONU", a declarat peremierul Jose Luis Rodriguez Zapatero la o confe