În numărul 2 din acest an al României literare, d-l Teodor Vârgolici semnalează o eroare: astăzi, „se scrie şi se pronunţă greşit prenumele lui G. Călinescu.” Propune renunţarea la grafemul „G.” , pentru că – motivează – „adevăratul prenume al lui G. Călinescu” este „Gheorghe” , nu „George”.
Maria Vişan, mama biologică a lui G. Călinescu, şi-a botezat copilul – din flori – cu prenumele „Gheorghe”. În actele de stare civilă, în înscrisurile oficiale: şcoală primară, liceu, facultate, dosarul pentru Şcoala Română din Roma, examenul de doctorat ş.a., prenumele lui G. Călinescu este ortografiat „Gheorghe”. De aici, concluzia, d-lui Vârgolici: revenirea la grafia originară! Numindu-l „Gheorghe” , prenume comun în mediile agrare şi pastorale, Maria Vişan, instinctiv, îşi hărăzise fiul muncii cârnpului . Strâns legat de substantivul grecesc „georgós”, „Gheorghe” are sensul de „ţăran, agricultor, lucrător al pământului.” Sub înrâurirea modelelor apusene, în veacul al XIX-lea, „Gheorghe” s-a transbordat în „Giorgiu” , după latinescul „Giorgius”. Datori Şcolii Ardelene, modernizarea a fost mai accentuată în Transilvania, unde „badea Gheorghe Coşbuc” îşi scria prenumele cu majuscula „G.”
Tânărului Călinescu nu i-a plăcut prenumele ales de mamă. Nici părinţilor adoptivi. În familie era chemat „Georgică”. În scrisorile expediate lui Nicu Argeşanu, între anii 1925-l926 şi, doi ani mai târziu, Aliciei Trifu, profesorul Călinescu semna „Gică”. G. Călinescu a ajuns la „Gheorghe” prin cunoaşterea directă a formei occidentale. În 1925, la Roma, şi-a tipărit prima carte de vizită: „Prof. Giorgio Călinescu/ socio dell ‘Academia di Romania / Roma, via Emilio del Cavaliere, 11.” Deşi, în publicaţiile Şcolii Române din Roma va mai semna „Gh.” Călinescu, fiul Mariei Vişan se va recomanda tuturor „George” Călinescu. Iar de la sfârşitul anului 1926 va utiliza frecvent, în pres