Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Libia şi-a închis spaţiul aerian

Publicat in Jurnalul, vineri 18 martie 2011 ·

Statul libian a decis închiderea spaţiului său aerian pentru orice trafic, până la noi ordine, a anunţat vineri agenţia europeană pentru controlul aerian, Eurocontrol, citată de France Presse.

“Tripoli nu mai acceptă traficul până la noi ordine”, a anunţat Eurocontrol pe site-ul său. Agenţia, care gestionează traficul aerian în Europa, afirmă că a primit această informaţie de la autorităţile malteze.

Această decizie intervine după ce Consiliul de Securitate al ONU a decis, în urma unui vot, să instituie o zonă de excludere aeriană deasupra teritoriului Libiei. Totodată, rezoluţia se pronunţă în favoarea recurgerii la forţă contra trupelor colonelului Muammar Gaddafi, deschizând, astfel, calea către lovituri aeriene în Libia.

Fiul lui Gaddafi spune că rezoluţia ONU este “nedreaptă”

“Libia nu se teme de votul ONU care prevede lovituri aeriene contra forţelor sale guvernamentale”, a afirmat vineri unul dintre fiii liderului libian Muammar Gaddafi, Saif al-Islam Gaddafi. “Suntem în ţara noastră, cu poporul nostru. Şi nu ne temem”, a spus acesta, într-o intervenţie în cadrul unei emisiuni a postului de televiziune american ABC News. El a adăugat că Occidentul nu va ajuta poporul libian dacă va bombarda Libia, pentru a ucide libieni. “Veţi distruge ţara noastră. Nimeni nu poate fi mulţumit cu aşa ceva”, a spus Saif.

Saif al-Islam apreciază că rezoluţia ONU este “nedreaptă” şi a dezminţit că forţele guvernamentale ar fi ucis civili în cadrul operaţiunilor de preluare a controlului asupra oraşelor în care insurgenţii deţineau controlul până acum. “Este nedrept pentru că, după cum ştiţi, încă de la început am spus tuturor că nu vor avea loc lovituri aeriene libiene contra civililor, nu vor avea loc bombardamente asupra cartierelor civile sau asupra manifestanţilor”, a spus acesta. “Aţi văzut pierderi în rândul civililor? Chiar şi în rândul terori

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 4 ore
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 4 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 11 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 3 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Președintele PNL, Nicolae CIUCĂ: Este nevoie ca fiecare dintre cele două partide să vină cu propriul candidat

Gandul acum 4 ore
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că nu este un om orgolios și din acest motiv alianța politică dintre PSD și PNL a rezistat, având în vedere că au existat episoade pe traseu care i-au pus orgoliul la încercare. Șeful liberalilor a mai declarat

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 3 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum 4 ore
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 8 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
joi

24°/33°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
joi

18°/26°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
joi

17°/24°
Timisoara
acum

19°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°
joi

19°/31°