Astăzi, la ceremonia dedicată sărbătoririi semicentenarului Universităţii Ovidius din Constanţa, prof. univ. dr. Victor Ciupină, rectorul Universităţii Ovidius, i-a înmânat prefectului judeţului Constanţa Diploma Jubiliară acordate cu prilejul aniversării a 50 de ani de învăţământ universitar în Dobrogea.
În cuvântul său, prefectul judeţului Constanţa şi-a exprimat admiraţia şi preţuirea pentru dăruirea, perseverenţa şi profesionalismul pe care atât părinţii spirituali ai Universităţii Ovidius, cât şi continuatorii acestora, le-au investit timp de 50 de ani în acest lăcaş de cultură, adevărat reper al învăţământului universitar românesc în care se formează elitele Constanţei şi a asigurat conducerea universităţii de întreaga sa susţinere în orice demers care înseamnă progresul comunităţii din care facem parte.