Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfârşitul lumii cade, în 2011, fix pe 21 mai, de Sf. Constantin şi Elena

Publicat in Vocea Brailei, vineri 18 martie 2011 ·

Mă tot gîndesc unde anume să îmi petrec sfârşitul lumii. Nu de alta, dar un nene din America, pe nume Harold Camping, afirmă sus şi tare că sfârşitul lumii va veni fix în data de 21 mai 2011, adică de Sf. Constantin şi Elena.

Mi se pare destul de aiurea ca lumea asta să se sfârşească taman de ziua lu' nenea Constantin şi a lu' tanti Elena. Dar dacă s-a hotărât aşa, cine nu se ştie, noi, muritorii de rând, chiar nu ne putem opune.

Deranjant nu mi se pare că o să murim, ci că o să murim toţi odată. În acelaşi timp. Eu, de pildă, nu vreau să mor odată cu Oana Zăvoranu. Sau cu Viorel Lis. Eu vreau să apuc să îi văd murind pe cei amintiţi mai sus, şi asta nu pentru că le-aş dori răul, Doamne-fereşte, ci pentru că vreau să văd cât de naşpa vor arăta în sicriu, cu mâinile împreunate şi buzele vineţii băgate-ntre dinţi.

Am consultat oferta agenţiilor de turism, dar nu am găsit nimic interesant pentru petrecerea într-un mod cât mai plăcut a sfârşitului lumii. S-ar putea să fie ceva promoţii pe litoral sau la Bran, cu ocazia sfârşitului lumii, de pe 21 mai, dar eu nici mort nu m-aş duce pe banii mei să mor pe plajă la Mamaia sau la Castelul lui Dracula, darămite viu.

Până la urmă cred că anul acesta, în 2011, am să fac sfârşitul lumii acasă. Aş avea bani, la o adică, să rezerv o masă la un restaurant select, dar nu mi-a plăcut că în ofertă nu era inclus şi căratul până la Morgă. Adică, dacă mor, eu cui rămân? Ospătarilor, chelnerilor hulpavi, care sunt gata să îţi fure şi bănuţul de pe ochi? Nu, mersi, fac ceva umed şi cald pe oferta voastră!

Nu vă ascund faptul că am luat în calcul şi următoarea variantă: să aştept sfârşitul lumii de anul viitor, poate că vor apărea oferte mai accesibile atât la preţ, cât şi ca destinaţie. Dacă trecem de sfârşitul lumii din 2011, eu zic că trebuie să ne gândim la modul cât se poate de serios unde ne va pr

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum o ora
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 9 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 8 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 10 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 9 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 13 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 12 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 12 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 8 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Vremea

București
acum

15°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

18°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°