Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crin Antonescu: PNL este pregătit să revină la guvernare

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 19 martie 2011 · ·

Partidul Naţional Liberal este pregătit să revină la guvernarea României, a declarat, astăzi, preşedintele PNL, Crin Antonescu, relatează Agerpres.

''Suntem pregătiţi ca, atunci când vom veni la putere, împreună cu partenerii noştri, să transformăm statul într-un partener pentru cetăţean, un stat responsabil pentru acest lucru. Vom face economia să meargă, iar România, dintr-o ţară aflată în derută, să redevină o ţară demnă de poziţia ei în UE, o ţară care să fie locul speranţelor celor tineri. Vom face aceste lucruri pentru că avem o identitate'', a spus Antonescu, cu ocazia Congresului în care Organizaţia Naţională a Femeilor Liberale îşi alege un nou preşedinte.

Liderul liberal a explicat că, în contextul politic actual, constituirea Uniunii Social Liberale (USL) a fost necesară fiindcă atât liderii liberali, cât şi cei ai Partidului Social Democrat (PSD), au conştientizat faptul că o alternativă la ''regimul Băsescu'' poate fi asigurată numai prin unitate.

De asemenea, Crin Antonescu a subliniat faptul că liberalii nu s-au temut nici o clipă că şi-ar putea pierde identitatea prin constituirea USL.

''Această construcţie politică este necesară acum şi în viitorii ani. Am convingerea că atât noi, liberalii, cât şi liderii actuali ai social-democraţiei româneşti înţelegem că bătălia politică ce trebuie dată nu este un cenaclu, o bătălie între cluburi de idei, o bătălie între lozinci, ci o bătălie pe care o putem da în comun, astfel încât viaţa politică din România, administraţia românească, statul român să se îndrepte spre o cale normală. Ne-am aliat cu un partid de stânga pentru că nu ne temem că ne-am putea pierde identitatea, pentru că o avem. Acest partid reclamă identitatea sa istorică'', a spus liderul PNL.

Crin Antonescu a acuzat actuala putere că, prin constituirea USL, a găsit prilejul să lanseze o ''campanie fără preceden

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 6 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 7 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 5 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 8 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 6 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 5 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 7 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 12 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 13 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 10 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°