Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lese virtuale pentru copii reali

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 19 martie 2011 ·

De câte ori aţi văzut un copil aflat la vârsta primilor paşi „înhămat” cu nişte curele inestetice, de obicei semănând a bretele din piele, prevăzute cu o coardă subţire legată de mâna părinteluiĂ Şi de câte ori aţi dat sceptici din cap crezând că măsura (e adevărat, extremă) este ceva inadecvatĂ Şi totuşi, nu de puţine ori prichindeii au obiceiul să dispară în mall, în parcări, ca să nu mai vorbim des­pre parcuri şi despre locurile de joacă, atunci când unul dintre părinţi întoarce capul, fie şi pentru numai câ­te­va secunde. Până acum, ca alternativă la inesteticul ham din piele nu a existat decât un dispozitiv GPS care indica instantaneu locul în care se găseşte copilul în fiecare moment. Din păcate, un astfel de sistem necesită şi cheltuieli mari şi este dependent de „toanele” sateliţilor GPS, care mai dau rateuri dacă plouă, dacă ninge sau dacă e înnorat.

De aceea, ultima invenţie în domeniu se numeşte „Mami, sunt aici!” şi este un sistem wireless prevăzut cu alarmă sonoră, care avertizează atunci când micuţul se îndepărtează primejdios de mult de părinţi. Sistemul constă într-un emiţător-port chei ţinut de părinte şi un receptor-ursuleţ care se fixează de hăinuţele copilului. Distanţa la care alarma emiţătorului se activează este de 9 metri, iar dacă copilul nu este de găsit „din prima” o sonerie la 90 de decibeli va localiza micuţul hoinar în câteva secunde.

De câte ori aţi văzut un copil aflat la vârsta primilor paşi „înhămat” cu nişte curele inestetice, de obicei semănând a bretele din piele, prevăzute cu o coardă subţire legată de mâna părinteluiĂ Şi de câte ori aţi dat sceptici din cap crezând că măsura (e adevărat, extremă) este ceva inadecvatĂ Şi totuşi, nu de puţine ori prichindeii au obiceiul să dispară în mall, în parcări, ca să nu mai vorbim des­pre parcuri şi despre locurile de joacă, atunci când unul dintre părinţi întoarce capul, f

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident în Bucureşti între un autoturism şi un microbuz. 12 oameni, la spital

Mediafax acum 17 minute
Un accident cu 12 persoane rănite a avut loc, în noaptea de duminică spre luni, în Piaţa Unirii din Bucureşti. Un autoturism şi un microbuz cu cetăţeni nepalezi s-au ciocnit.

Un TIR și un autocar cu 57 de cetăţeni ucraineni, dintre care 42 copii, s-au ciocnit violent între județele Constanța și Tulcea. Planul Roșu, activat

Adevarul acum 36 minute
Un accident grav s-a produs, luni, 17 iunie 2024, între un TIR si un autocar cu 57 de călători, cetățeni ucraineni, la trecerea cu calea ferată de pe E 87, între județul Constanța și județul Tulcea. A fost activat Planul Roșu de intervenție.

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum 7 ore
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

Peste 134.000 de candidaţi, aşteptaţi să susţină examenul de Bacalaureat, care începe luni, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română

News.ro acum o ora
Peste 134.000 de candidaţi, dintre care 119.000 din promoţia curentă, sunt aşteptaţi să susţină examenul de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie. Examenul începe luni, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba româ

Un bărbat a căzut de la etajul doi al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina / A fost rănit

News.ro acum 9 ore
Un bărbat a fost rănit, duminică seară, după ce a căzut de la etajul doi al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina. El era pe pervaz înainte de a cădea, fiind agitat. ”La data de 16 iunie 2024, în jurul orei 20:00, Inspectoratul de Poliţie Judeţean

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 10 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

EURO 2024. Edi Iordănescu anunță care va fi atitudinea tricolorilor în meciul cu Ucraina: „suntem pregătiţi să ne batem pentru fiecare metru de teren”

Adevarul acum 10 ore
EURO 2024. Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Edward Iordănescu, a declarat, duminică, 16 iunie 2024, într-o conferinţă de presă susţinută la Munchen, că prima reprezentativă va da totul pe teren şi că e pregătită să lupte pentru

Locuri de muncă Suedia - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Firmă de carule într-un parc de distracţii în Suedia, caută bărbaţi. Şoferi - 18000 kr suedeze pe lună, iar muncitorii - 14000 kr suedeze pe lună. Cazare masă şi transport asigurat. Pentru mai multe detalii nu ezitaţi să mă contactaţi la Nr. +467203

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 8 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Marcel Ciolacu va fi în tribune la meciul România - Ucraina de la Euro 2024. Premierul face o vizită oficială în Bavaria

Adevarul acum 11 ore
Premierul Ciolacu va efectua luni, 17 iunie 2024, o vizită oficială în Bavaria, acolo unde va participa la evenimentele care marchează 25 de ani de relaţii bilaterale româno-bavareze.

Vremea

București
acum

23°
lun.

21°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/27°
Timisoara
acum

19°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°