„Prietenul meu Sarkozy a înnebunit. I-am dat bani pentru campania electorală şi el, în loc să fie recunoscător poporului libian, vrea să…” Asta declara cu cîteva zile în urmă Gaddafi, sperînd că francezii din opoziţie îi vor cere socoteală lui Sarkozy pentru dezvăluirile sale.

Dacă lui Gaddafi i-ar fi venit ideea să-şi înceapă dezvăluirile cu Băsescu, chiar dacă par fanteziste, acum în România nici dracul nu l-ar fi scăpat pe Băsescu de acuzaţia că e omul lui Gaddafi ajuns preşedinte. Francezii, mai rezonabili, nu l-au crezut pe Gaddafi. Iar Sarkozy, care e în scădere de popularitate internă, încearcă să se scoată cu o manevră de politică externă prin care vrea să-l pună pe Gaddafi cu botul pe labe.

La France, încearcă el să dea de înţeles compatrioţilor săi, e o mare putere şi nu-i aşteaptă pe americani să-i dea lui Gaddafi peste bot şi peste avioanele şi blindatele cu care-şi terorizează populaţia. Cu această intervenţie aeriană, Sarkozy vrea să-i cîştige, cred, pe francezii musulmani şi vrea să trezească orgoliul Franţei, cea care şi-a pierdut coloniile şi s-a trezit colonizată de o parte dintre locuitorii fostelor sale colonii. La France a luat-o acum înaintea americanilor – care americani n-au nici un chef să mai fie primii şi în Libia -, le-a luat faţa şi englezilor, despre nemţi ce să mai vorbim, că nu vor să se lege cu Libia la cap. E clar însă că Sarkozy n-a decis de capul lui să facă curat pe cerul Libiei. Şi asta tocmai cînd, la noi, Traian Băsescu, care şi el e în scădere de popularitate, a explicat la televizor de ce nu e cazul să se intervină în spaţiul aerian al Libiei. Din păcate diplomaţia noastră e defazată. Ca să nu spun că n-o ia nimeni în serios.

Despre succesul acestei intervenţii aeriene a Franţei? Mă tem că Gaddafi se va agăţa de putere pînă în ultima clipă şi că nu va ezita să transforme populaţia civilă în scut personal