Limba mielului (Borago officinalis) este o planta erbacee originara din Siria, raspandita acum in aproape intreaga Europa, nordul Africii si Iran. Are tulpina inalta, de pana la un metru, acoperita cu perisori albi, frunze mari, verzi, ridate, ovale si ascutite la varf. Florile sunt mici, de un albastru stralucitor sau roz, cu cinci petale triunghiulare, asezate in forma de stea.
Creste in locuri insorite pe marginea drumurilor, pe terenuri virane si chiar si prin gradini. Nu este o planta pretentioasa. Putini insa ii cunosc virtutile terapeutice. La noi, limba mielului mai este cunoscuta si cu numele de alior. De la limba mielului se recolteaza in scop terapeutic, floarea, frunzele si radacinile.
Infuzia se face din 200 ml de apa clocotita care se toarna peste doua lingurite de floare de limba mielului. Se acopera vasul si se lasa la infuzat zece minute. Se bea cald, doua, trei cani pe zi, in raceli, raguseala, contra retentiei urinare. Bunicii mai recomandau ceaiul si in caz de boli de stomac si boli hepatice, insuficienta renala si insomnie.
Maceratul din limba mielului se prepara punand o jumatate de litru de vin peste 20 de grame de planta maruntita. Se acopera vasul, se lasa la macerat sapte, opt zile dupa care se strecoara. Se bea zilnic cate un paharel ca tonic general, depurativ, diuretic, in caz de bronsita, tuse.
Pulberea din limba mielului se obtine dand planta uscata si maruntita prin rasnita de cafea. Dimineata se ia o lingurita de pulbere, se tine in gura zece minute dupa care se inghite cu putina apa.
Tratamentul cu pulbere ajuta persoanelor care transpira abundent. Tot batranii mai spun ca limba mielului intareste memoria, detoxifica organismul si este usor euforizanta.
Se spune ca barbatului care bea vin in care au fost strecurate cateva flori de limba mielului i se face pofta d