Cunoscut peste tot de când lumea, născut pe vremea dinozaurilor pe undeva prin Australia, corbul apare în diverse mitologii drept creator, mesager sau războinic. Uneori joacă şi rolul de protector, aşa cum o fac şi azi corbii din Turnul Londrei. El a fost descris şi clasificat în secolul 18 de Linnaeus, în monumentala sa operă: „Systema Naturae”. Familia corbului cuprinde mai bine de 40 de specii, fără a le mai pomeni pe cele 15 dispărute. Stârneşte interes dar nu simpatie ca erou de fabule şi e considerat drept cea mai inteligentă pasăre.

Corbul este unic, ştie să confec­ţio­neze şi să întrebuinţeze unelte, de multe ori mai complicate decât am putea bănui. Sunt bine cunoscuţi corbii de pe litoralul de est al Mediteranei care folo­sesc resturi de mâncare pentru a atrage peştii din iazuri sau cei din Noua Zeelandă care aleg cu grijă beţişoare pentru a scobi coaja copacilor, performanţe net superioare celor rea­lizate de elefanţi sau cimpanzei.

Există însă şi un clasament intern al speciei, dominat fără drept de apel de corbul din Noua Caledonie, Corvus moneduloides. Înregistrările video rea­lizate în laboratoarele care studiază faimoasele păsări ni le arată făcând lucruri atât de complicate, încât am putea bănui că avem de a face cu vreun trucaj. Nici vorbă. De exemplu, o femelă numită Betty îndoaie o sârma pe su­prafaţa exterioară a unui cilindru pentru a crea un cârlig pe care îl foloseşte pentru a extrage un dop aflat pe fundul ci­lindrului. Mai tare ca pisicile vorbi­toare de pe You Tube.

Cum ajung oare corbii la asemenea performanţe? Simplu, părinţii lor sunt buni educatori. Metodele sunt surprinzător de apro­piate de cele recomandate speciei umane: „Asiguraţi urmaşilor un mediu stabil şi plin de afecţiune, fiţi un exemplu po­zitiv, încurajaţi comportarea acceptabilă, aveţi răbdare şi perseverenţă, alintaţi cu măsură”. Dar cercetătorii trebui