Ziua de 20 martie este Ziua Internaţională a Francofoniei şi merită să ne amintim, cu această ocazie, cât de mult ne-au influenţat pe noi, românii, Franţa şi cultura franceză. A existat o lungă perioadă în istoria Europei când Franţa a fost „laboratorul” ei de idei. Limba franceză era limba diplomaţiei şi a claselor cultivate şi se impusese ca singura limbă naturală a circulaţiei ideilor în Europa, preluând o misiune pe care o avusese timp de 1.000 de ani limba latină. Parisul i-a făcut să viseze pe milioane de studenţi, de artişti, de oameni cu gust, de călători şi de iubitori ai frumosului. Franţa a jucat un rol de „inspiratoare” a umanităţii, a inventat un stil de viaţă, a ştiut să atragă pe teritoriul ei şi mai ales la Paris energiile creatoare ale Europei, dar şi ale lumii. După primul război mondial, unii scriitori americani veneau la Paris nu numai pentru a scăpa de un anume „provincialism” pe care îl resimţeau în ţara lor, dar şi pentru a-şi publica în Franţa pagini care le erau cenzurate la ei acasă.
Chiar şi după al doilea război mondial, când Statele Unite au început să-şi exporte masiv modelul pe planetă, cultura franceză a rămas dominantă în numeroase regiuni ale lumii şi în special în Europa de Răsărit. În ciuda faptului că fusese ocupată de nazişti, Franţa a reuşit să-şi păstreze, în special datorită generalului De Gaulle, un anume statut, dacă nu de mare putere, cel puţin de mare independenţă. Uniunea Sovietică, blocul fostelor ţări comuniste, lumea arabă şi cea asiatică, precum şi America latină au avut, în consecinţă, o atitudine specială faţă de Franţa, nu au considerat-o nici total capitalistă şi nici total imperialistă. Aşa diminuată cum era ca putere militară, până la căderea comunismului în estul Europei Franţa şi-a păstrat o mare marjă de manevră în jocurile geopolitice internaţionale unde marii protagonişti deveniseră Statele