Coaliţia internaţională a lansat ieri un bombardament împotriva obiectivelor militare ale colonelului Moammar Gadafi, după ce joi seara Consiliul de Securitate al ONU a autorizat la New York acţiunea militară în urma impunerii interdicţiei aeriene. Conform televiziunii de stat libiene, 48 de oameni au fost ucişi şi 150 au fost răniţi în timpul atacului coaliţiei, primul de asemenea amploare de la invazia Irakului din 2003. Surse medicale susţin însă că numărul morţilor depăşeşte 90.
112 rachete de croazieră Tomahak trase de pe navele britanice şi americane (25 de nave şi trei submarine) au lovit peste 20 de ţinte la Tripoli şi Misrata, iar patru bombardiere americane B-2 au lansat câte 16 bombe fiecare asupra unui important aeroport libian, conform CBS News. Însă tonul a fost dat de avioanele franceze, care au atacat tancurile şi blindatele libiene din apropiere de Benghazi.
Gadafi a apărut la televiziunea de stat libiană şi a calificat acţiunea internaţională, cum era de aşteptat, drept o agresiune colonizatoare nejustificată, iar Muhammad Zweid, secretar al Parlamentului libian, a declarat că mai multe ţinte civile au fost lovite, dar a refuzat să indice clar care sunt acestea.
Acţiune justificată?
În principiu, coaliţia internaţională susţine că atacurile asupra obictivelor militare libiene vor conduce la protejarea populaţiei şi a rebelilor, care începuseră să pierdă teren în ultimele săptâmâni. Însă ce se va întâmpla dacă trupele lui Gadafi nu vor fi învinse prin simpla intervenţie aeriană? Se vor retrage trupele coaliţiei, acceptând înfrângerea, şi-l vor lasă pe Gadafi să-şi continue lupta cu rebelii? Greu de crezut.
În timp ce Gadafi declară halucinant că este pregătit pentru un război lung şi că îşi va înarma „poporul", forţele coaliţiei lovesc de la distanţă, astfel încât intervenţia să nu devină o invazie similară cu cea din Ir