Prin hotărârea din data de 18 martie 2011, pronunţată în cauza Lautsi şi alţii împotriva Italiei, referitoare la expunerea crucifixurilor în şcolile publice, Marea Cameră a Curţii Europene a Drepturilor Omului a constatat că prezenţa acestora în şcolile publice nu conduce la încălcarea dreptului la educaţie, garantat de articolul 2 din Protocolul adiţional nr. 1. Totodată, Marea Cameră a considerat că nu se ridică nicio problemă distinctă în privinţa libertăţii de gândire, de conştiinţă şi de religie, garantate de articolul 9 din Convenţie. În această cauză, România a intervenit, criticând hotărârea iniţială a Curţii (din 3 noiembrie 2009), care constata încălcarea dreptului la educaţie precum şi la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, ca urmare a expunerii obligatorii a crucifixurilor în sălile de clasă din şcolile publice. Pentru a pronunţa hotărârea, Curtea, în acord cu observaţiile formulate de Guvernul României, a avut în vedere faptul că statele se bucură de o largă marjă de apreciere în ceea ce priveşte concilierea sarcinilor asumate de acestea în domeniul educaţiei, cu dreptul părinţilor ca educaţia copiilor lor să se facă în conformitate cu convingerile lor religioase şi filozofice. Sub acest aspect, Curtea a precizat că respectă deciziile pe care le iau statele în acest domeniu, cu condiţia ca măsurile astfel adoptate să nu constituie o formă de îndoctrinare. În plus, având în vedere locul preponderent pe care îl ocupă o anumită religie în istoria unei ţări, Curtea a remarcat că acordarea unui spaţiu mai larg acestei religii în cadrul programelor şcolare nu poate fi considerată o formă de îndoctrinare. În plus, s-a subliniat că nu există indicii conform cărora autorităţile naţionale s-ar fi arătat intolerante faţă de elevii care aveau alte convingeri religioase, faţă de atei sau faţă de elevii care aveau credinţe filozofice neasociate