Amenintarea lui Moammar Gaddafi la adresa coalitiei, cum ca o va face sa regrete amarnic interventia militara, seamana intrucatva cu o anecdota romaneasca, ceva care se termina cu replica: "o sa vedeti voi, ce-o sa patim noi!".
Gaddafi nu vorbeste nici degeaba, nici din naivitate. El e destul de destept, ca sa simta cum bate pulsul si a observat ca occidentalii nu se mai comporta nici ca inainte de Afganiastan, nici ca inainte de Irak.
Alta piesa, alti actori
Mai curand, se comporta exact ca dupa. Dupa luptele din Afganistan, stie toata lumea ca atacatorii au terminat razboiul, dar nu l-au ispravit. Soldatii invingatori mai stau inca si azi prin adaposturi, intrebandu-se daca mai explodeaza sau nu mai explodeaza ceva.
Nici dupa razboiul din Irak, izbucnit pe tema armelor de distrugere in masa, pe care Saddam nu le avea, NATO nu reuseste sa sune retragerea si sa-si cheme soldatii inapoi, ca sa nu mai cada, din cand in cand, la datorie.
Si aici, ca si dincolo, razboiul s-a terminat de mult, pe dictator l-au spanzurat, dar bombele tot mai explodeaza, din cand in cand.
Toate acestea le-a observat liderul Libiei, sezand in cort si privind la televizorul panoramic. In plus, a mai observat ca piesa nu mai e chiar aceeasi, actorii s-au schimbat, iar la pupitrul orchestrei sunt alti dirijori, cu alte baghete si - gandeste dansul - poate chiar cu alte partituri.
Pupatul mainii e chestie de imagine
Intr-adevar, ceva s-a schimbat. Presedintelui American, cu un an inainte de alegeri, nu i-ar fi cazut bine sa faca declaratii belicoase, sa ia steagul, sa strige "dupa mine, inainte mars!" si sa se pomeneasca - ulterior - ca, in plina campanie, il intreaba mamele unde le sunt copiii.
Presedintelui francez, dimpotriva, tot inainte de alegeri, i se potriveste de minune sa vada elec