Un “dialog”, la care am fost “invitaţi” – şi în care ne-am văzut împinşi spre adoptarea tehnicii defensive – evidenţiază faptul că obiceiul agresiunii (verbale, în cazul acesta) puse nefiresc înaintea verificării informaţiei care o generează pare incorijibil.
Punctul de plecare al acestui “dialog” l-a constituit o întrebare pe care i-o adresasem istoricului Marius Oprea, în cadrul unui interviu pe care l-a acordat TIMPOLIS : “Astfel de informaţii pe care le-aţi dezvăluit la Hunedoara (privind persoane cu funcţii de conducere în politică şi în administraţie – n.m.) aveţi şi în cazul unor oameni cu funcţii din Timiş?” Răspunsul lui Marius Oprea a fost : “nu”. O negaţie care a venit însoţită de o posibilă explicaţie privitoare la lipsa de pe eşichierul politico-administrativ local a vreunui nume care făcuse poliţie politică : “Eu nu mă ocup de informatori, pe mine mă interesează securiştii. De pildă, de la dumneavoastră mă interesează domnul Radu Tinu”.
Acesta a fost punctul care a stârnit un tsunami verbal din partea domnului Tinu, fost ofiţer de Securitate, la adresa ziarului şi a fondatorului său, Dan Bardaş (care – după informaţiile pe care Radu Tinu spune că le avea când a decis că jignirile şi tonul belicos sunt indispensabile în exprimarea punctului de vedere –, ar fi fost autorul articolului). După tipicul unui obicei cu care se opera în vremuri de tristă amintire, nu a contat că omul desfiinţat verbal nu avea nicio legătură cu acuzaţia adusă care impunea acea “corecţie”...
Într-o postare ulterioară pe forumul care a urmat interviului, mai spunea Radu Tinu – într-o încercare de a opera cu jumătăţi de măsură –, “Un fost şef al serviciului de informaţii francez spunea : «serviciile secrete nu sunt iubite, dar sunt necesare»”. Nu contestă nimeni nici afirmaţia, nici importanţa unui serviciu de informaţii. Cee