Spectacolul „Furtuna“, după William Shakespeare, în regia lui Victor Ioan Frunză, va fi prezentat şi comentat astăzi, de la ora 18.30, în Club Control din Bucureşti
Cafeneaua critică, proiect de dezbateri culturale pe teme de actualitate, iniţiat de Ion Bogdan Lefter, combină teatrul neconvenţional cu dezbaterea academică.
„Furtuna“ după William Shakespeare, producţie a Centrului Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu“ din Bucureşti, este un spectacol montat de Victor Ioan Frunză, regizor nominalizat anul trecut la Gala Premiilor Uniunii Teatrale din România (UNITER), la categoria „cel mai bun regizor“. „Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi“, tot în regia lui Victor Ioan Frunză, producţie a Teatrului Maghiar „Csiky Gergely“ din Timişoara a fost câştigătorul categoriei „Cel maibun spectacol“, la Gala UNITER, anul trecut. Regizorul nu s-a speriat nici de data aceasta de spaţiul restrâns, incomod şi impropriu pentru teatru, şi a căutat formule salvatoare, prin care să-i ofere publicului un spectacol în acord cu pretenţiile lui la originalitate. De data aceasta, după 36 de repetiţii, a ajuns să comprime textul dens al lui Shakespeare în doar o oră şi jumătate.
Montat iniţial într-un spaţiu neconvenţional şi adaptat la cel al Cafenelei critice din Club Control, spectacolul va fi mai întâi jucat, apoi discutat cu asistenţa, cu participarea unor oameni de teatru şi a unor critici de specialitate. La discuţiile moderate de criticul literar Ion Bogdan Lefter vor participa, printre alţii, regizoarea Cătălina Buzoianu şi criticii de teatru Ludmila Patlanjoglu,Monica Andronescu şi Nicolae Prelipceanu.
DRAMĂ ÎN SUFRAGERIE
Criticul de teatru Mircea Morariu apreciază în cartea „Spectator cu bilet de favoare - 2010 Un an teatral aşa cum l-am văzut“, apărută la Editura Universităţii din Oradea, că „Furtuna“ este un miracol teatral.
„P