De ce acţiunea politică are, adesea, rezultate atât de deplorabile? Întrebarea nu este deloc simplă. Indivizii, luaţi separat, acţionează de multe ori raţional. Merg la cumpărături sau pescuiesc pe malul unui lac. De regulă fac destul de bine aceste lucruri şi îşi ating scopurile pentru care au ieşit din casă (o pereche de pantofi în plasa de cumpărături sau un peşte prins în undiţă). Însă, spre deosebire de shopping sau de pescuit, politica nu impresionează prin rezultate sau prin eficienţă. Adesea actorii politici nu îşi ating scopurile declarate.

Aşadar, care e explicaţia? Ar fi multe de spus. Dar acum doresc să subliniez un aspect mai puţin cunos-cut: dificultăţile acţiunii colective. Atunci când mai mulţi indivizi acţionează împreună, rezultatul nu este întotdeauna cel aşteptat. Dimpotrivă, se poate întâmpla ca direcţia acţiunii colective să fie în detrimentul respectivei colectivităţi.

Pentru mulţi, acest lucru este o surpriză. Instinctiv, noi avem încredere în meritele acţiunii colective. De ce anume, nu sunt sigur... Probabil că deceniile de colectivism socialist ne-au făcut să credem că acţiunea în comun nu poate fi decât virtuoasă sau eficientă.

Eu îmi propun acum să vă demonstrez că nu întotdeauna este aşa. Şi am să iau drept ţintă unul dintre cele mai importante principii ale politicii democratice moderne: principiul majorităţii.

Cu toţii ştim ce înseamnă, nu-i aşa? "Majoritatea decide". Dar lucrurile sunt simple doar pentru cei care vorbesc în clişee furnizate de consultanţi.

Haideţi să luăm un exemplu simplu. Foarte simplu. Este un experiment mental pe care îl poate face oricare dintre cititori. Să spunem că avem de ales între două feluri de îngheţată (asta pentru a evita să alegem între politicieni; matematica însă este aceeaşi, indiferent de obiectul alegerii noastre). Să spunem că avem de ales între îngheţată de vanilie