În seara de vineri, 18 martie, poliţişti din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Urban în colaborare cu echipa operativă de la Biroul de Investigaţii Criminale – Compartimentul Furturi din Auto – Poliţia municipiului Târgu Mureş, au reuşit identificarea şi prinderea unui individ în vârstă de 22 ani. „Acesta în aceeaşi zi, în jurul orei 16.00, aflându-se pe strada Remetea, la liziera pădurii, a sustras dintr-un autovehicul, un telefon mobil şi o geantă de damă ce conţinea acte personale, suma de 260 lei, tichete de masă, un alt telefon mobil şi alte bunuri, valoarea prejudiciului cifrându-se la 650 lei, recuperat în totalitate”, precizează Livia Popa, purtător de cuvânt al IJP Mureş. Cercetările sunt continuate cu suspectul în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.