22 aprilie 2007. Raluca Stroescu, manager de audit la „Ernst & Young", în vârstă de 31 de ani, a fost găsită moartă în locuinţa ei.Avea calculatorul deschis si nişte dosare de serviciu în braţe. Sub presiunea unor deadline-uri, tânăra a muncit, aproape non-stop, luni de zile, de dimineaţa până noaptea târziu, fără week-end-uri şi sărbători legale. Era aproape un schelet, cântărea sub 40 de kilograme.
Atunci s-a vorbit şi s-a scris, pentru prima oară în România, despre „moarte prin prea multă muncă". Şi, evident, toată lumea arăta cu degetul spre multinaţionale.
Un fragment de realitate, respectiv un comentariu de pe forumuri, preluat de Adina Rosetti în cartea sa: „...poate să mă lămurească cineva pe net care e sensul vieţii, ce-i de făcut, e mai bine să simţi mirosul ierbii sau un card plin, de ce se plăteşte totul aşa de scump?, de ce nu ne învaţă toate astea dinainte, la şcoală?"
Cazul Raluca Stroescu a declanşat o adevărată isterie anticorporatistă. Zeci de talk-show- uri şi articole în reviste şi ziare, sute de reacţii virtuale, pe forumuri şi bloguri.
Semnate sau anonime, multe dintre postările cu pricina aduceau, de la o poştă, a strigăt de ajutor: „Am fost şi eu aproape de asta, am ajuns la spital..." sau „Mi-am nenorocit sănătatea şi viaţa, fac psihoterapie, de câteva luni..."
Inspectoratele teritoriale de muncă au verificat câteva multinaţionale, sub aspectul respectării programului de lucru. Nu s-au descoperit mari abateri, actele vorbeşte, or acolo scrie, invariabil, opt ore.
Compania Ernst&Young, de pildă, pe frontul căreia a căzut Raluca Stroescu, a fost amendată, totuşi, pentru că lucrurile erau prea evidente, cu 20.000 de lei.
Recunosc cinstit, la vremea respectivă nu am urmărit foarte atent acest subiect. Există, însă, un martor-cheie al situaţiei anticorporatis- te de atunci. Adina Rosetti, ziar
