NATO a validat planurile întocmite de militarii săi pentru a contribui la zona de interdicţie aeriană în Libia, fără a decide încă, în acest stadiu, să le pună în aplicare, a anunţat secretarul general al Alianţei, Anders Fogh Rasmussen, citat de AFP.
Potrivit unui diplomat, acest lucru înseamnă că Turcia a renunţat la obiecţiile sale privind finalizarea lucrărilor de planificare, efectuate de mai multe săptămâni de liderii militari ai NATO, cu privire la zona de interdicţie aeriană.
Exprimându-şi îngrijorarea cu privire la posibile victime în rândul populaţiei civile libiene, Ankara a întârziat adoptarea acestor planuri, apreciind că bombardarea Libiei de forţele coaliţiei, începând de la 19 martie, a modificat "parametrii" unei eventuale intervenţii a NATO.
Rasmussen a subliniat că condiţiile în care NATO va contribui la o zonă de interdicţie aeriană au fost "definite în mod clar". Totuşi, ridicarea blocajului turc nu prevede implicit decizia politică de aplicare a acestor planuri, care nu va interveni mai devreme de câteva zile, a precizat un diplomat.
Secretarul general a confirmat că aliaţii au aprobat executarea planurilor militare prevăzute de NATO şi deja validate pentru o altă misiune, respectiv controlul embargoului asupra armelor cu destinaţia Libia.
În acest scop, "comandantul suprem al operaţiunilor noastre, amiralul James Stravridis, va mobiliza navele şi avioanele NATO în Mediterana centrală", a explicat el.
Aceste forţe aeronavale vor avea ca misiune să "supravegheze, să raporteze şi, dacă va fi necesar, să blocheze ruta navelor suspectate că transportă ilegal arme sau mercenari".
NATO a validat planurile întocmite de militarii săi pentru a contribui la zona de interdicţie aeriană în Libia, fără a decide încă, în acest stadiu, să le pună în aplicare, a anunţat secretarul general al Alianţei, Anders Fogh Rasmusse