Unul dintre piloţii avionului american F-15 Strike Eagle care s-a prăbuşit în Libia a fost recuperat de militarii americani, iar al doilea urmează să fie recuperat în scurt timp, a afirmat Vince Crawley, purtătorul de cuvânt al Africa Command, structura militară care conduce operaţiunile SUA din Libia. El a precizat că membrii echipajului au suferit doar leziuni minore.
Potrivit lui Crawley, piloţii s-au ejectat din avion la o altitudine foarte mare, motiv pentru care au aterizat la distanţă mare unul de celălalt. Crawley a declarat că avionul s-a prăbuşit în urma unei defecţiuni mecanice.
Avionul F-16 îşi avea baza la Lakeneath, în Marea Britanie, şi decolase către Libia de la baza Aviano din Italia, se arată într-un comunicat al armatei SUA citat de "Wall Street Journal".
SUA participă la operaţiunea din Libia cu avioane B-2, F-15 şi F-16, aflate sub comanda Africa Command, cu cartierul general la Stuttgart, în Germania.
Unul dintre piloţii avionului american F-15 Strike Eagle care s-a prăbuşit în Libia a fost recuperat de militarii americani, iar al doilea urmează să fie recuperat în scurt timp, a afirmat Vince Crawley, purtătorul de cuvânt al Africa Command, structura militară care conduce operaţiunile SUA din Libia. El a precizat că membrii echipajului au suferit doar leziuni minore.
Potrivit lui Crawley, piloţii s-au ejectat din avion la o altitudine foarte mare, motiv pentru care au aterizat la distanţă mare unul de celălalt. Crawley a declarat că avionul s-a prăbuşit în urma unei defecţiuni mecanice.
Avionul F-16 îşi avea baza la Lakeneath, în Marea Britanie, şi decolase către Libia de la baza Aviano din Italia, se arată într-un comunicat al armatei SUA citat de "Wall Street Journal".
SUA participă la operaţiunea din Libia cu avioane B-2, F-15 şi F-16, aflate sub comanda Africa Command, cu cartierul general la Stuttgart