Mă pregăteam, cu urechea lipită de copaci, pândind urnirea sevelor, să scriu despre primăvară. A bătut echinocţiul, când ziua şi noaptea se privesc în oglindă egal, iar sub streşini de pădure au apărut, în zbor tremurat, primii sitari. O emisiune-avertisment realizată la Antena 3 de prietenul meu Radu Tudor şi avându-l ca invitat pe academicianul Dinu C. Giurescu (iată că rar, din ce în ce mai rar, în emisiunile de televiziune mai încap şi personalităţi adevărate şi nu doar sexi-imbecili şi ştoarfe siliconate), m-a dat jos din melancolii. Am devenit atent şi pentru că acum câteva luni dedicasem spaţiul rubricii mele unui articol formidabil scris de acelaşi eminent istoric. Domnul Giurescu, utilizând uneltele microscopice, întotdeauna exacte în citate şi date, ale omului de ştiinţă, povestea atunci cum e cu parlamentul unicameral pe care-l vrea musai Băsescu. Reţeta fusese aplicată cu forţa de Stalin în România alegerilor din 1946, primele desfăşurate sub cizmă sovietică. A fost zadarnică opoziţia liderilor partidelor istorice, a fost inutilă argumentaţia adusă de Rege. Emisarii sovietici au cerut, ceea ce cere şi Traian Băsescu azi, desfiinţarea camerei superioare. Într-un regim totalitar, parlamentul mutilat la o singură cameră legiuitoare e mai uşor de stăpânit. Aşa s-a şi petrecut.
Azi, Dinu C. Giurescu îşi asumă misiunea de a ne semnala o altă trădare – pentru că aici e vorba chiar de înaltă trădare la adresa intereselor naţionale – în legătură cu Transilvania. Că ungurii din Parlamentul României sunt abili, inteligenţi şi-şi urmăresc un scop nici măcar ascuns – autonomia teritorială, formarea unei mici Ungarii în inima ţării, ştiam. Am scris-o de atâtea ori. Ştiam şi că maghiarii noştri sunt patrioţi, singurii probabil cetăţeni din România patrioţi. Patrioţi însă faţă de Budapesta, nu faţă de Bucureşti. Acea mică Ungaria