Adrian Severin a fost executat printr-un linsaj national emotional primitiv. Fara prea multe dovezi in apararea sa, fara ca acuzatorii sa mediteze prea mult la circumstante sau context, la nuante sau subtilitati, aproape intreaga presa s-a repezit asupra fostului ministru de Externe si l-a macelarit.

Ce-i drept, toate datele il indica vinovat fara drept de apel, iar atitudinea sa nu doar ezitanta, ci de-a dreptul sfidatoare, a contribuit si mai mult la inversunarea cu care jurnalistii, analistii si unii politicieni l-au condamnat pe Severin.

Emotia pusa in joc in cazul Severin trebuie sa exprime multa frustrare, poate si o buna doza de obscurantism si o sete fara margini de a pedepsi, de a calca in picioare, de a desfiinta si a umili posibila victima, cu atat mai mult si mai animalic in cazul in care calaii si inchizitorii miros ca nu exista nicio sansa ca acuzatul sa mai aduca vreo dovada in apararea sa.

Orice s-ar spune, invectivele produse de mintile insetate de dreptate si razbunare au produs cele mai grave sentinte. Numele lui Severin a fost urmat, invariabil, de "dispari!", "pleaca!", "ascunde-te!", "lasa-ne!", ca si cum toti cei care luau cuvantul si il acuzau ar fi fost ingeri si ar fi scris cu aripile.

Sa nu facem o drama totusi din sensibilitatea mult prea ridicata a unui popor sufocat de coruptie, dar fara niciun corupt, cu atat mai mult cu cat, pana una alta, mai toate datele il incrimineaza pe eurodeputatul roman. Particularitatile cazului ii agraveaza judecata. E implicat numele tarii, reputatia "noastra", a celor onesti si fara de prihana, iar asta ne face si mai nervosi si suparati pe "magaria" lui Severin. Iar pentru ca nu mai avem niciun dubiu, pentru ca vedem totul clar, e usor sa aruncam cu bolovani.

Acum. Nu ca Victor Ponta, presedintele partidului ar fi trebuit sa iasa si sa-i traga o p