Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD vrea să-l lase pe Pandele fără fotoliul de primar

Publicat in Cotidianul, marți 22 martie 2011 ·

PSD vrea să îl suspende din funcţia de primar de Voluntari pe Florentin Pandele. Preşedintele filialei locale a partidului depune, astăzi, la judecatoria din Buftea, cererea de suspendare. Social-democraţii susţin că Pandele nu mai are dreptul la mandat după ce a trecut din PSD la UNPR.

Preşedintele PSD Voluntari susţine că, în baza Legii statutului aleşilor locali, un primar îşi pierde această calitate înainte de expirarea mandatului, dacă demisionează din partidul pe lista căruia a fost ales.

"Vrem doar să se constate încetarea de drept a mandatului d-lui Pandele deoarece d-lui nu a fost exclus din PSD, ci a ales săa meargă la un alt partid să fie acolo vicepreşedinte ceea ce înseamnă ceea ce înseamnă că a demisionat din PSD", spune preşedinte PSD Voluntari, Mihai Barbu.

La rândul său, primarul din Voluntari, Florentin Pandele, spune că nu a demisionat din PSD, ci a fost exclus, iar apoi s-a înscris în UNPR.

"Eu am fost dat afară din PSD mai întâi am fost suspendat mai apoi am fost dat afară. După ce am fost dat afară, a fost anunţată prefectura, deci cu înscrisul care mi-a sosit de la partid, cum că sunt dat afară. Înscrisul respectiv a mers la prefectură şi am primit un răspuns de la prefectură cum că sunt independent", spune Pandele.

Florentin Pandele a intrat anul trecut în rândurile UNPR.

PSD vrea să îl suspende din funcţia de primar de Voluntari pe Florentin Pandele. Preşedintele filialei locale a partidului depune, astăzi, la judecatoria din Buftea, cererea de suspendare. Social-democraţii susţin că Pandele nu mai are dreptul la mandat după ce a trecut din PSD la UNPR.

Preşedintele PSD Voluntari susţine că, în baza Legii statutului aleşilor locali, un primar îşi pierde această calitate înainte de expirarea mandatului, dacă demisionează din partidul pe lista căruia a fost ales.

"Vrem doar să se constate încetarea d

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 2 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

MAE Atenţionare de călătorie în Germania, Landul Bavaria. Avertismente de furtuni puternice!

Ziua Constanta acum 24 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru că le vindea CANABIS colegilor de școală

Gandul acum 48 minute
Surpriză neplăcută pentru un elev din Tulcea, chiar de Ziua Copilului. Două persoane, dintre care un elev, au fost reținute și sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată. Reținerea celor doi a fos

Donald Trump şi-a făcut cont pe platforma de socializare pe care voia sa o interzică în trecut

Ziare.com acum 35 minute
Donald Trump, candidatul republican la Casa Albă, şi-a făcut cont pe TikTok, platformă pe care a încercat să o interzică în timpul mandatului său de preşedinte, informează AFP. Donald Trump a postat sâmbătă seară, pentru a-şi lansa noul cont, o înre

Veşti bune pentru milioane de salariaţi: vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie

Press Alert acum 2 ore
Veşti bune pentru milioane de salariaţi. Ei vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie, cu ocazia Rusaliilor, anunță Ziarul Financiar. În a doua jumătate a lunii iunie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanţă d

Dan Ilie Morega, internat la psihiatrie prin decizia instanței: „Până la însănătoșire sau ameliorare”

HotNews acum 4 ore
Judecătoria Sectorului 1 a dispus internarea într-o secţie de psihiatrie în cazul fostului politician Dan Ilie Morega, care în ultimele luni a fost depistat în repetate rânduri la volan deşi nu mai are dreptul de a conduce din cauza problemelor medi

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de aproape şapte miliarde de lei de la bănci, în iunie 2024

G4Media acum 2 ore
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna iunie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6,2 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 750 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente lici

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 2 ore
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Canotaj: România a făcut spectacol la Europenele de juniori - Șapte medalii de aur și trei de argint

HotNews acum 30 minute
Romania a terminat pe prima poziție în clasamentul pe medalii al Campionatelor Europene de canotaj Under-19 de la Kruszwica (Polonia), cu 10 medalii în 11 probe (șapte de aur și trei de argint). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Accident rutier în Constanța! Un copil a fost lovit de mașină

Ziua Constanta acum 5 ore
Un eveniment rutier a avut loc azi, 02 mai 2024, în municipiul Constanța, pe strada B.P.Hașdeu. Un copil în vârstă de 7 ani, de sex masculin, a fost lovit de o mașină. Echipajele SAJ și SMURD, cu resurse moto, au sosit rapid la fața locului pentru a

Vremea

București
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

20°/25°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/27°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°