Iubirea afişată de liberali faţă de colegii lor social-democraţi constănţeni, şi nu numai, nu a fost dintotdeauna atât de profundă precum o afişează acum peneliştii constănţeni, cu precădere unii dintre ei E adevărat că, din când în când, le-a mai scăpat simpatia faţă de anumite persoane, chiar şi atunci când acest lucru nu trebuia, dând astfel crezare simpatiilor vehiculate între pesediştii şi liberalii constănţeni.
Senatorul Puiu Haşotti, care acum face echipă foarte bună cu prietenul său, primarul Radu Mazăre, l-a atacat public de numeroase ori pe edilul constănţean, cu precădere în preajma campaniilor electorale şi nu numai. Din când în când, a mai lăsat garda jos, alimentând astfel speculaţiile potrivit cărora liberalii şi pesediştii fac front comun în linia doi, chiar dacă în prim plan se ceartă şi îşi aruncă ofense unii altora.
După ce săptămâna trecută senatorul Puiu Haşotti l-a parafrazat pe prietenul său Mazăre în ceea ce-l priveşte pe noul şef al organizaţiei judeţene a PDL Constanţa, Gigi Chiru, aducându-i acestuia prejudicii de imagine prin folosirea unor apelative rasiste la adresa sa, în cele ce urmează vă prezentăm cele mai semnificative replici pe care Haşotti i le-a adresat edilului constănţean în ultimii ani.
Cronologia argumentelor lui Haşotti împotriva PSD-ului şi a lui Mazăre Într-un material din 3 septembrie 2005, acum aproape şase ani, la începuturile problemelor lui Mazăre cu DNA-ul, pe atunci PNA, când Mazăre începea să se plângă de faptul că este hărţuit de procurori şi că se încearcă fabricarea unui dosar politic pe numele său, aceleaşi replici ca şi acum, Haşotti spunea despre Radu Mazăre că „suferă de mania persecuţiei". Totodată, liberal considera că primarul municipiului ar trebui să probeze că este supus unor persecuţii politice, deoarece până la proba contrarie totul „este vorbă în vânt".
Pe 30 septembrie 2008