Preşedintele Abdullah Gul a avertizat forţele coaliţiei care atacă Libia să nu urmărească o agendă secretă, relatează BBC. Fără a numi o ţară anume, Gul a declarat că este evident că unii dintre membrii coaliţiei au perceput conflictul din Libia ca pe o oportunitate pentru a-şi promova interesele.
"Am văzut că aceste operaţiuni sporesc numărul victimelor. Raţiunea intervenţiei ţine de libertatea poporului şi încheierea opresiunii...dar din nefericire este evident că unele ţări sunt mânate de oportunism. Unii, care până ieri erau aropiaţi ai dictatorilor şi încercau să profite de asta, iau acum măsuri extreme şi creează suspiciuni legate de intenţii secrete", s pus Gul.
Premierul turc a declarat, cu o zi înainte, că intervenţia occidentală trebuie să redea ţara poporlui libian, nu să reîmpartă bogăţiile Libiei. În ciuda acestor declaraţii, Turcia s-a angajat să trimită cinci nave militare şi un submarin care să participe la operaţiunea NATO de monitorizare a respectării embargoului impus comerţului de cu arme cu Libia. Turcia are a doua cea mai numeroasă armată dintre statele membre NATO.
Declaraţii asemănătoare cu cele ale liderilor turci a făcut Konstantin Kosacev, preşedintele comisiei de politică externă a Dumei de Stat de la Moscova. Acţiunile lui Gaddafi împotrva propriului popor nu sunt acceptabile, iar "acţiunile de restabilire a ordinii ale aşa-numitei coaliţii antilibiene, care au depăşit cadrul acţiunilor autorizate de rezoluţia ONU, sunt de asemenea inacceptabile", a spus Kosacev.
Preşedintele Abdullah Gul a avertizat forţele coaliţiei care atacă Libia să nu urmărească o agendă secretă, relatează BBC. Fără a numi o ţară anume, Gul a declarat că este evident că unii dintre membrii coaliţiei au perceput conflictul din Libia ca pe o oportunitate pentru a-şi promova interesele.
"Am văzut că aceste operaţiuni sporesc numărul victim