Participind direct la configurarea istoriei (prin traducerile sale, marturiseste autoarea, i-a fermecat pe oficialii straini si a rezolvat situatii de criza, evitind momente jenante!), ai obligatia sa-ti clarifici pozitia. Nimeni nu si-ar fi dorit o carte acuzatoare (necreditabila pina la urma!), de caricaturizare a Ceausestilor, dar "dubla masura" a aprecierii auctoriale creeaza confuzie. Mai acceptabil ar fi fost, prin contrast, "unghiul" de perceptie "partizan" si "loial(ist)" al unui fost "nomenclaturist" nostalgic. Catre finele lui 2010, a iesit, la Editura Niculescu, un volum cu un titlu incitant: Elena Ceausescu - confesiuni fara frontiere. E scris de Violeta Nastasescu - un nume cu oarecare rezonanta pentru elevii si studentii, de dinainte de 1989, cu inclinatie spre studiul limbii engleze. Aceasta, intrucit doamna in cauza aparea ca autoare pe diverse manuale cu specific anglistic. Totusi, lucru mai putin stiut, pe linga profesiunea didactica (preda engleza, ca lector, la ASE-ul bucurestean!), dumneaei mai avea "o slujba", asa-zicind, de mare amploare, in statul roman comunist: era translatora personala a Elenei Ceausescu. In fond, ca sa fim foarte sinceri, Violeta Nastasescu a tradus pentru oficialitatile socialiste, la cel mai inalt nivel, timp de vreo trei decenii (inca de la sfirsitul anilor cincizeci), ultimele doua dintre ele petrecindu-le in imediata apropiere a cuplului Ceausescu. Sotie de diplomat, cu stagii lungi (alaturi de el) in marile capitale ale lumii, intr-o perioada in care romanul obisnuit vorbea despre Londra ca despre planeta Marte, obisnuita cu parfumuri fine ("de firma") si creatii sofisticate ale modei europene, in vremuri cind femeile autohtone purtau, voioase, faimosii chiloti tetra, autoarea manifesta - pe tot parcursul cartii - o vaga aroganta fata de "prostimea" epocii, desi, altfel, ii place sa joace cartea patriotismului, iar,