Modelul monarhic rămâne una dintre formele de organizare socio-politică ce îşi păstrează viabilitatea, la câteva mii de ani după ce a fost pentru prima dată pus în practică. Este vorba, practic, de cel mai viabil sistem de organizare, dacă privim lucrurile din perspectivă istorică. Şi asta pentru că cele mai multe dintre republici, chiar dacă ele predomină astăzi în Europa, sunt extrem de tinere. Unele au doar câteva decenii. Multe dintre ele au fost rezultatul impunerii comunismului în jumătatea de Est a continentului de către URSS.
Pe toate continentele, modelul monarhic a fost cel absolutist. Mai puţin în Europa. Istoricul W.M. Spellman, în cartea sa, "Monarhiile între 1000 şi 2000", scrie că "Impunerea monarhiei ca formă preferată de autoritate laică structurată în cadrul multor culturi de pe fiecare continent nu este doar o simplă coincidenţă. Acceptarea sau promovarea conducerii absolutiste se relaţionează cu o nevoie umană mult mai adâncă, cu dorinţa universală de nemurire şi semnificaţie într-o lume a imprevizibilului şi a pericolului constant". Practic, această formulare explică de ce culturii atât de diferite precum Egiptul, China, Africa subsahariană, Islamul ori America Precolumbiană au recurs la monarhie ca formulă de organizare. În toate aceste culturi, monarhia avea un caracter teocratic, fie că este vorba de faraonul - zeu, de împăratul chinez care era mandatar al Cerului, de regii care intermediau relaţiile cu zeii din Africa Neagră, de califi ori de împăraţii - divinităţi ai incaşilor. Europa constituie o excepţie notabilă. Până la urmă, modelul monarhic european a fost singurul care a permis naşterea modelului de societate occidentală, democratică şi liberală în acelaşi timp.
Dualitatea europeană
De-a lungul secolelor, istoricii au încercat în diferite feluri să explice particularitatea a ceea ce unii au numit anom
