Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziua Poliţiei Române: Patru poliţişti au primit distincţia de "Poliţistul anului" şi peste 200 au fost avansaţi în grad (FOTO)

Publicat in Bihoreanul, joi 24 martie 2011 ·

Patru poliţişti au fost recompensaţi cu titlul de "Poliţistul anului", joi, în cadrul unei şedinţe festive de aniversare a Zilei Poliţiei Române, distincţia fiind acordată pe patru categorii profesionale şi pentru merite deosebite de către Consiliul de conducere al instituţiei.

Astfel "Poliţistul anului" la categoria judiciar este comisar Marius Sime - şeful Biroului de investigare a infracţiunilor contra persoanei din cadrul Poliţiei Oradea, poliţistul care a reuşit prinderea celor trei spărgători care au furat mai multe arme din locuinţa notarului orădean Florin Pană, dar şi reţinerea lui Romulus Markovics, fiul mai mic al liderului ţiganilor, Markovics Sandor, zis Neguş, interlop acuzat că a provocat mai multe scandaluri şi a terorizat cu banda sa patronii unor localuri publice.

Peste 200 de avansări

La categoria suport logistic şi administrativ, distincţia a fost acordată comisarului şef Gheorghe Duma din cadrul Serviciului de resurse umane al Inspectoratului de Poliţie Bihor, iar la categoria ordine publică, agentului şef principal Valentin Mocan din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere. Subofiţerul s-a remarcat anul trecut prin prinderea în flagrant a unei grupări de spărgători profilaţi pe furturi de telefoane mobile, a traficantului de alcool care folosea la transportul băuturilor o maşină cu însemne false ale Ambulanţei, dar şi a unui transport clandestin de 30.000 de petarde.

Conducerea Poliţiei a acordat titlul de "Poliţistul anului" pentru toată activitatea desfăşurată comisarului Cosmin Pantea, adjunct al şefului Poliţiei Oradea, care îşi va lăsa în curând uniforma pentru a îmbrăca roba, după ce a câştigat un concurs de intrare în magistratură şi va lucra ca procuror în cadrul Parchetului Oradea.

Tot în cadrul festivităţilor de joi, 199 agenţi şi 46 de ofiţeri au fost avansaţi în gradul profesional următor la termen. Printre

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPADATE - Furtună în Maramureş: Un bărbat, rănit de prelata desprinsă de la o teresă / Un altul a murit după ce a fost lovit de fulger / Acoperişuri luate de vânt / O pădure întreagă a fost doborâtă - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din judeţul Maramureş au fost solicitaţi, luni, să intervină în urma situaţiiloir de urgenţă provocate de furtuni. Un bărbat a fost rănit de prelata desprinsă de la o terasă, fiind transportat la spital. Altul a fost omorât, duupă ce a fos

EURO 2024 Portugalia s-a calificat în sferturi după lovituri de departajare! (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 29 minute
S-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania și Portugalia lui Cristiano Ronaldo! Favorită în fața Sloveniei, în optimi, Portugalia a avut nevoie de lovituri de departajare pentru a merge mai departe, după

Ministerul Educaţiei: Rată de participare de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat / Peste 2.000 de candidaţi, absenţi / 34 de elevi, eliminaţi pentru fraudă

News.ro acum 5 ore
Ministerul Educaţiei anunţă, luni, că rata de participare a fost de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat, iar peste 2.000 de candidaţi au absentat. 34 de elevi au fost eliminaţi pentru fraudă. ”La prima proba scrisă (Limba şi l

Doi pompieri din Vaslui au fost răniți în timp ce se aflau în misiune. Autospeciala în care erau s-a răsturnat în drum spre un incendiu

Ziare.com acum 2 ore
Accident rutier, luni, 1 iulie, pe DJ 244 A, în apropiere de localitatea vasluiană Gara Roşieşti, în care au fost implicate două autovehicule, un autotren şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Vaslui. Inspector

Premierul slovac Robert Fico va avea probleme de sănătate permanente, după ce a supravieţuit atentatului din luna mai. "El este în continuare foarte neregulat"

Ziare.com acum 2 ore
Premierul slovac Robert Fico a supravieţuit atentatului din luna mai, dar va avea probleme de sănătate permanente, anunţă vicepremierul Robert Kaliňák, relatează Euronews. Robert Fico - care a fost împuşcat cu mai multe gloanţe în abdomen - probabil

GALERIE FOTO Ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024

G4Media acum 3 ore
Echipa națională de fotbal a României a publicat pe pagina oficială de Facebook imagini de la ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024: ” Înaintea meciului cu Țările de Jos, naționala României s-a antre

Steve Bannon, aliat al lui Trump,s-a predat pentru a executa o pedeaspă cu închisoarea pentru sfidare

Mediafax acum 4 ore
Acesta a ajuns luni la o închisoare federală din Danbury, Connecticut, şi a vorbit cu reporterii şi cu un grup de susţinători. El s-a autointitulat „prizonier politic”. „Sunt mândru că merg astăzi la închisoare. Nu numai că nu am regrete, dar sunt m

Un Boeing al companiei spaniole Air Europa a aterizat de urgenţă în Brazilia din cauza turbulențelor puternice soldate cu mai mulţi răniţi

G4Media acum 4 ore
Un avion de linie aparţinând companiei spaniole Air Europa, un Boeing 787-9 Dreamliner care zbura de la Madrid la Montevideo, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă, luni, la Natal, în Brazilia, în urma unor ”turbulenţe puternice” care s-au soldat cu

Burduja: Primele foraje pentru Neptun Deep ar putea fi făcute anul acesta

Wall-Street.ro acum o ora
Proiectul Neptun Deep este în grafic, iar dacă toate lucrurile merg aşa cum trebuie ne dorim să avem primele foraje până la finalul acestui an, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în conferinţa de presă de bilanţ, după un an de mandat,

Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la Wimbledon de o jucătoare aflată pe locul 298 WTA

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 31 WTA şi favorită 29, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Cîrstea a fost învinsă, scor 3-6, 6-2, 6-0, de sportiva Sonay Kartal (Marea Britanie), 298 WTA, ven

Vremea

București
acum

26°
mar.

21°/38°
mie.

20°/26°
joi

18°/31°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

25°
mar.

20°/35°
mie.

16°/26°
joi

14°/25°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/28°
mie.

21°/27°
joi

21°/26°
vin.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

17°/22°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

22°
mar.

17°/22°
mie.

15°/24°
joi

16°/26°
vin.

15°/28°