Dacă Adrian Severin încă nu şi-a dat demisia din Parlamentul European la această oră aş vrea să îi adresez sincerele mele mulţumiri. Orice am fi făcut noi, dar orice, şi noi nu suntem niciodată aşa activi şi imaginativi ca alţii, că altruismul nu e aşa motivant ca egoismul, nu am fi reuşit să dăm o lovitură aşa de mare partidului, televiziunilor de opoziţie, ţării şi lui Adrian Severin însuşi. Dar mai ales cauzei pe care a lovit-o în plex şi a făcut-o KO mai ceva decât Bute pe amărâtul său de challenger. E vorba de cauza anti-anticorupţiei, al cărei principal activist extern şi ideolog universal a fost.
Ştiu exact când a început chestia asta, când Adrian Severin ăla vechiul pe care îl simpatizam oarecum, deşi era superficial şi cam vanitos, gafeur şi uşor caraghios, dar simpatic, pentru că era mai citit şi mai spălat decât colegii lui, s-a despărţit de jumătatea lui indispensabilă pe care o târâse până atunci după el. E vorba de umbră, acea oglindă de care suntem nedespărţiţi şi în care atunci când facem ceva nepotrivit se reflectă ruşinea noastră. Mai ţineţi minte când lui Peter Pan i se prinde umbra în uşă şi se rupe şi după aceea el nu mai are curaj să iasă din peşteră? Umbra lui Adrian, cu toate gafele lui stupide cu formula apei, lista de spioni şi misiunea primită de la PSD să facă niţel trafic de influenţă pe la SAR era încă într-o bucată pe la începutul lui 2005. Atunci s-a dus la Cotroceni la dictatorul în devenire Traian Băsescu să-şi ofere serviciile, fiindcă în vremurile bune nu a fost niciodată popular în PSD, plus că popularitatea unui partid de opoziţie nu a încălzit niciodată pe nimeni. Şi i s-a dat un şut undeva.
Alt om oarecare ar fi putut să mai ia un şut undeva şi să-l pună în arhivă (şutul), că viaţa e plină de asemenea. Dar nu Adrian, şi de asta îi mulţumesc! El a fost apucat de amoc precum Peter Pan când i s-a jupuit umbra.
