Mesajul a fost trimis. Multumesc!

OTL vrea să mărească preţul biletelor la 4 lei şi abonamentelor la 60 de lei

Publicat in Bihoreanul, vineri 25 martie 2011 ·

Directorul economic al OTL SA, Ioan Purge, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă de prezentare a raportului de activitate pe anul 2010, că regia de transport în comun a cerut Consiliului Local să decidă creşterea preţurilor la biletele şi abonamentele OTL. "Am făcut o propunere către Primărie de creştere a preţurilor la 2 lei pentru o călătorie şi 60 de lei pentru abonamentul unic. Eu sper că vom reuşi să le creştem începând cu 1 mai, dar încă este în stadiu de propunere. Consiliul Local este cel care hotărăşte", a declarat Purge.

Subvenţii mai mici

Acesta a justificat propunerea de mărire a preţurilor cu faptul că OTL primeşte tot mai puţini bani de la municipalitate pentru plata abonamentelor gratuite de care beneficiază pensionarii şi persoanele cu dizabilităţi. "Sunt circa 50.000 de astfel de persoane care nu plătesc nimic OTL-ului. În 2010 am primit cu 1,4 milioane de lei mai puţin decât în 2009, iar pentru 2011 am primit cu 1,6 milioane mai puţin decât pentru anul precedent", a mai afirmat Purge. Pentru anul în curs, municipalitatea subvenţionează aceste tipuri de abonamente cu suma de 12 milioane de lei.

Directorul economic al OTL a mai precizat că societatea de transport în comun trebuie anual să plătească dobânzi pentru împrumuturi bancare realizate în scopul unor investiţii precum repararea liniilor de tramvai şi achiziţionarea unor autobuze noi, adăugând că şi creşterea TVA-ului la 24% a afectat veniturile anuale.

În 2010, OTL a avut venituri totale de aproximativ 44 de milioane de lei şi cheltuieli de 43.930.000 de lei, lăsând societatea cu un profit de circa 70.000 de lei.

Ofertanţi "întârziaţi"

În aceeaşi conferinţă de presă, Mircea Pop, directorul tehnic al OTL a anunţat o parte din realizările OTL pentru anul 2010, printre care a menţionat achiziţionarea a 12 autobuze Volvo şi 10 Solaris, realizarea liniilor ş

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

Lovitură uriașă pentru Biden după prestația slabă de la dezbaterea cu Trump. Cele mai mari publicații americane îi cer retragerea din cursa pentru prezidențiale

Ziare.com acum 55 minute
Cele mai mari trei publicații americane îi cer lui Joe Biden să se retragă din cursa prezidențială. NY Times a scris în mod explicit acest lucru. Ulterior, s-au alăturat echipele redacționale ale Wall Street Journal și Washington Post. Publicațiile

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Calendar ortodox, 29 iunie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea Sfinţilor Slăviţilor şi întru tot lăudaţilor şi mai-marilor Apostoli Petru şi Pavel. La aceştia care altă pricină mai mare de laudă ar putea cineva să gândească a afla, afară de mărturisirea şi

Botoșani Cinci copii la spital, după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure

Ziua Constanta acum o ora
Cinci copii din județul Botoșani au fost transportați de urgență la spital după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure. „Prezentau dureri abdominale cu vărsături. Li s-au recoltat analize de laborator, tratament și au fost inter

Un tribunal din Panama i-a achitat pe toţi cei 28 de acuzaţi în dosarul de evaziune fiscală „Panama Papers”

G4Media acum 57 minute
Un tribunal din Panama a achitat vineri toate cele 28 de persone acuzate de spălare de bani în legătură cu cabinetul de avocatură panamez Mossack Fonseca, epicentrul scandalului internaţional de evaziune fiscală ‘Panama Papers’, transmite AFP, confo

The New York Times îi cere lui Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă după dezbaterea cu Trump

News.ro acum 2 ore
Consiliul editorial al prestigiosului cotidian american The New York Times i-a cerut, vineri, preşedintelui Joe Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă, după dezbaterea sa dezastruoasă cu Donald Trump din ziua precedentă. Într-un editorial pu

LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 857. Dronele ruşilor, doborâte de ucraineni peste noapte / Nou ajutor american / Zelenski a anunţat că zece civili au fost eliberaţi din captivitate în Rusia şi Belarus

Mediafax acum 34 minute
UPDATE Atac în timpul nopţii cu 10 drone ruseşti distruse de antiaeriene ucrainene Rusia a atacat Ucraina cu 10 drone de atac Shahed-131/136 pe care forţele de apărare aeriană ale Kievului le-au distrus. Acest lucru a fost raportat de Forţele Aerien

O medalie de aur şi 5 de argint pentru România la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Mediafax acum o ora
Potrivit Ministerului Educaţiei, cei 6 elevi români care au participat la olimpiadă au obţinut o medalie de aur şi cinci medalii de argint. Medalia de aur a fost obţinută de Tudor Chelaru, elev în clasa a VII-a la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” I

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Vremea

București
acum

31°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

28°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

31°
sâm.

21°/31°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

28°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°