Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stancu şi Boboc să se pupe, iar Obreja să se uite

Publicat in Vocea Brailei, vineri 25 martie 2011 ·

Înţeleg că au apărut oareşce dificultăţi în naşterea (oficială) a Uniunii Social Democrate (USL), la Brăila. La Galaţi s-a semnat deja (e drept, nu fără scandal), aşa cum s-a întâmplat şi în alte 19 judeţe.

Acum să nu credeţi că nu mai pot eu să dorm noaptea din cauză că Gheorghe Bunea Stancu şi domnii Cătălin Boboc şi Gheorghi Obreja nu au semnat nu ştiu ce acte prin care cad de acord cu privire la felul în care îşi vor împărţi caşcavalul în Brăila, din 2012 încolo, în cazul în care vor câştiga alegerile locale. Motivul pentru care aştept să văd parafată înfiinţarea USL (şi) la Brăila este că vreau să râd. Să văd cum împart băieţii trei paie la doi măgari, să îl văd pe Bunea Stancu un pic tensionat că există posibilitatea să pupe candidatura la preşedinţia CJ (a treia), dar nu pe gură, ci pe partea opusă, să văd ce franzelă va prinde Obreja de la PC pentru el şi partidul lui format din familia & vecinii lui de palier. Consider că sunt aspecte interesante, care cu siguranţă îmi vor da motive să privesc mai atent fenomenul politic de la Brăila, căci nimeni nu-i atât de nebun încât să rateze cu bună ştiinţă o comedie de reuşită.

Şi haideţi să vedem cam cum ar decurge felicitările, masa şi dansul la un eveniment atât de important cum este înfăptuirea căsătoriei între trei partide, dintre care nici unul nu vrea să îşi asume rolul de mireasă, pentru că, altfel, dimineaţă...

Cine credeţi că va lua primul cuvântul la ceremonie? Să nu spuneţi Bunea Stancu, pentru că asta ar însemna că sunteţi naivi. Eu zic că primul va vorbi Gheorghi Obreja. El va lua microfonul, se va ridica ţanţoş în picioare, va spune clasicul „Puţină linişte, vă rog!", după care va rosti prima propoziţie din discursul său: "Are cuvântul domnul preşedinte Bunea Stancu". Şi Stancu nu va vorbi mult, maxim 2 minute. Pun pariu că se va exprima la persoana întâi singular. „După

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum o ora
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Consiliul Concurenţei analizează modul în care companiile aeriene stabilesc nivelul preţurilor biletelor de avion

News.ro acum 46 minute
Consiliul Concurenţei a declanşat o analiză care vizează modul în care companiile aeriene stabilesc nivelul preţurilor biletelor de avion pentru rutele care au plecare din România. ”Consiliul Concurenţei a declanşat în această săptămână o analiză se

Ciolacu comentează cazul Coldea: Mă bucur că justiţia funcţionează

Mediafax acum 2 ore
Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, în Timiş, despre cazul Coldea. „Mă bucur că în perioada mea de prim-ministru justiţia funcţionează şi constatam o oarecare normalitate: nu mai vedem girofarurile din timpul nopţii, oameni luaţi noaptea când p

Accident grav pe autostrada A3. Un bărbat şi-a pierdut viaţa

Mediafax acum 49 minute
Accidentul s-a produs în zona kilometrului 30. Pompierii au găsit la locul accidentului un camion şi un autoturism avariate. În maşină se afla un bărbat care prezenta traumatisme incompatibile cu viaţa. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 30 de ani,

Bărbat din vestul ţării, rănit grav după ce s-a răsturnat cu tractorul

Press Alert acum 30 minute
< p> Un bărbat din localitatea Blăjeni, judeţul Hunedoara, a suferit răni grave după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat peste el, în timp ce lucra pe câmp. „Sosit de urgență la locul accidentului, echipajul SMURD al Secției Brad a consta

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum 3 ore
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

Bărbatul suspectat că și-a ucis nepoata de 8 ani a fost prins în apropierea locuinței sale. S-au tras focuri de armă

Ziare.com acum o ora
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani suspectat că şi-a ucis nepoata de 8 ani a fost prins în apropierea locuinţei sale, fiind imobilizat de către poliţişti, după ce s-au tras şi două focuri de armă în plan vertical. ”În urmă cu puţin timp, băr

Miniştrii de Finanţe din G7 vizează un acord de principiu cu privire la folosirea veniturilor generate de activele ruse blocate

News.ro acum o ora
Miniştrii Finanţelor din G7, reuniţi în Italia, urmează să pun ă sâmbătă bazele unui acord de principiu asupra folosirii veniturilor generate de activele ruse blocate în vederea ajutării Kievului, însă decizia finală urmează să fie luată la summitul

De ce Nicușor Dan înseamnă pentru bucureșteni frig și apă rece: datoriile PMB la termoficare, duse la 1 miliard de lei

Adevarul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a reușit „performanța” de a duce, în cei aproape patru ani de mandat, datoriile PMB la ELCEN, pentru termoficare, de la 250 de milioane, la 1 miliard de lei. În lipsa plății datoriilor restante, furnizarea agentului 

Vremea

București
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°