Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cetățeanul maghiar cercetat pentru evaziune fiscală rămâne în arest pe perioada anchetei

Publicat in Adevarul, vineri 25 martie 2011 ·

Fedor Laszlo (28 de ani), cetățeanul maghiar arestat la începutul acestei săptămâni, pentru 29 de zile, sub acuzația de evaziune fiscală, va rămâne după gratii pe perioada cercetărilor.Bărbatul a cerut judecătorilor orădeni să fie eliberat, însă magistrații au repins recursul formulat de apărătorul acestuia.

El este acuzat, alături de alți doi cetățeni maghiari, Sandor Bekes și Gabor Feher, de evaziune fiscală și de un prejudiciu de peste 4 milioane de lei, adus statului român, prin intermediul firmelor pe care aceștia le administrau în România. Ceilalți doi bărbați implicați în dosar sunt cercetați în stare de libertate. "Nu clientul meu este pionul principal", a declarat avocatul Sebastian Formittag, în fața judecătorilor Curții de Apel Oradea. Fedor Laszlo a susținut în instanță că firma SC Felix SRL Salonta, prin care se presupune că s-ar fi făcut evaziunea, era administrată de el doar în acte și că de anul trecut nu el s-a mai ocupat de societate ci Sandor Bekes a fost cel care a făcut tranzacții comerciale în numele societății. Întrebat de magistrați de ce nu s-a mai interesat de firmă, din moment ce el era administratorul, Laszlo Fedor a spus că a încercat să-i ceară explicații lui Bekes, cu privire la activitatea societății SC Felix SRL Salonta, însă nu a reușit să dea de el. "Nu am avut nicio suspiciune că ar fi ceva nelegal la mijloc", a precizat Fedor. În schimb, procurorii au descoperit că Fedor, la rândul lui, făcea tranzacții printr-o altă firmă, Sent Vega SRL, a cărui administrator legal era de fapt Sandor Bekes.

Până acum, anchetatorii nu au reușit să obțină de la Laszlo Fedor nicio declarație, cu privire la activitatea desfășurată prin cele două firme, întrucât cetățeanul maghiar și-a rezervat dreptul la tăcere. Sebastian Formittag le-a spus magistraților că clientul lui nu a dat declarații pentru că a fost speriat, însă va vorbi c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 29 minute
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Tarom introduce două curse speciale Bucureşti-Frankfurt pentru meciul României cu Slovacia, la Euro 2024

Mediafax acum o ora
„În contextul în care, pe data de 26 Iunie, pe stadionul din Frankfurt, România va juca meciul cu Slovacia care închide grupa E a Campionatului European, TAROM a pus la dispoziţia suporterilor echipei naţionale a României două curse dedicate”, trans

Mario Iorgulescu, vizat de un mandat european de arestare. Cu o zi înainte, fiul șefului LPF a scăpat de condamnarea pentru omor SURSE

Ziare.com acum 27 minute
Judecătoria Sectorului 3 a emis vineri, 21 iunie, un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu, fiul șefului LPF. Mandatul a fost emis pentru complicitate la lipsire de libertate, faptă pentru care a fost condamnat definitiv în 2021

Panică într-un mall din Botoșani. Sute de oameni evacuați și străzi blocate de Poliție din cauza unei posibile scurgeri de gaze VIDEO

Ziare.com acum 41 minute
Au fost momente de panică într-un mall din orașul Botoșani, vineri, 21 iunie, după ce un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii s-au deplasat de urgență la fața locului și au decis evacuarea preventivă a p

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 14 minute
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Euro 2024: Ucraina a învins Slovacia, scor 2-1, revenind de la 0-1. Ucrainenii sunt pe locul doi în grupa în care România este lider

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Ucrainei a învins vineri, la Dusseldorf, scor 2-1, echipa naţională a Slovaciei, într-un meci din grupa E a turneului final Euro 2024. Slovacii au condus cu 1-0. Slovacii au avut în minutul 10 prima ocazie, dar şutul lui Haraslin

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 4 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 4 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 9 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Vremea

București
acum

31°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

23°
vin.

21°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°