Un număr de 52 de oraşe din România vor stinge luminile, sâmbătă, timp de o oră, alăturându-se campaniei Earth Hour, cea mai mare manifestare de mediu din istorie, informează WWF Danube Carpathian Programme România.
Clădiri cufundate în întuneric, spectacole la lumina lumânării, observaţii de corpuri cereşti sau concerte unplugged susţinute de artişti locali sau de coruri de copii, marşuri simbolice şi ateliere interactive - în felul acesta au ales oraşele din România să celebreze Earth Hour 2011.
În toate cele 52 de oraşe, municipalităţile vor întrerupe iluminatul instituţiilor publice şi al clădirilor emblematice şi vor promova ideea stingerii luminilor în rândul instituţiilor private, încurajând, totodată, cetăţenii, să repete acest gest simbolic în locuinţele lor.
"În acest an, Ora Pământului ne îndeamnă la acţiune. Dincolo de gestul simbolic de a stinge lumina şi de a ne alătura, în fapt şi în spirit milioanelor de oameni care aleg astfel să onoreze planeta care ne susţine viaţa, suntem provocaţi să schimbam ceva în modul în care trăim. Şi să o facem începând de acum. Apa, energia, mâncarea, maşina, toate sunt lucruri pe care le folosim zilnic şi al căror impact îl putem modifica. Fiecare om, fiecare companie, fiecare oraş care participă la Ora Pământului poate contribui la această schimbare. De aceea va încurajăm să începeţi în această oră şi să continuaţi dincolo de ea, să comunicaţi despre asta prietenilor, clienţilor, cetăţenilor, pentru ca exemplul să construiască şi să inspire", a declarat directorul WWF în România, Luminiţa Tănasie.
Oraşele oficiale Earth Hour în 2011 sunt: Adjud, Aiud, Alba Iulia, Alexandria, Arad, Avrig, Bacău, Baia Mare, Băile Tuşnad, Bistriţa, Botoşani, Brăila, Braşov, Buftea, Calafat, Călăraşi, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Deva, Focşani, Galaţi, Giurgiu, Horezu, Iaşi, Miercurea-Ciuc, Mizil, Panciu, Piatra