Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emil Boc: Decizia Petrom de a închide Arpechim nu este corectă

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 26 martie 2011 ·

Premierul Emil Boc a declarat astăzi că rafinăria Arpechim, pe care OMV Petrom a luat decizia de a o închide definitiv, reprezintă pentru el un obiectiv industrial important şi va analiza în Guvern această hotărâre a companiei, pe care nu o consideră corectă. Sursa: Mediafax

"Vreau să am o discuţie foarte serioasă pe această temă înainte de a face afirmaţii, pentru că este un obiectiv foarte important, la care eu ţin foarte mult. Când am adoptat în Guvern strategia Oltchim, am avut în vedere includerea Arpechim în această strategie. Din nefericire, blocarea creditului pentru Oltchim a blocat cumpărarea Arpechim. Este un obiectiv la care ţin foarte mult din perspectiva structurii integrate Oltchim – Arpechim", a declarat Boc, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, ceea ce face Petrom, din punctul său de vedere "nu este corect".

Rafinăria, oprită definitiv

Consiliul de Supraveghere al Petrom a decis, joi, 24 martie, închiderea definitivă a rafinăriei Arpechim, urmând să acorde salariaţilor ce vor fi disponibilizaţi, pentru plăţi compensatorii şi alte măsuri de protecţie socială, circa 10 milioane de euro.

Conform unui comunicat al companiei petroliere, decizia de închidere este în conformitate cu strategia Petrom de a maximiza beneficiile şi de a creşte eficienţa.

Aproape 700 de salariaţi ar urma să fie disponibilizaţi ca urmare a deciziei de închidere definitivă a rafinăriei Arpechim de la Piteşti.

Petrom a renunţat anterior şi la activitatea de petrochimie de pe platforma de la Arpechim, al cărei unic beneficiar era combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea. De altfel, combinatul chimic este cel care a cumpărat divizia de petrochimie de la Arpechim, la finele lui 2009.

Combinatul chimic Oltchim va fi scos la privatizare în prima jumătate a anului viitor, potrivit angajamentului luat de guve

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 18 minute
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 18 minute
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Fostul profesor Klaus Iohannis stă în banca lui: Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie

Mediafax acum 2 ore
„Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia pe care o va adopta astăzi Biroul

Cod Galben de ploi în Dobrogea

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 27 septembrie 2024, Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod Galben de instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului ce vizează toată țara. Codul Galben este valabil în perioada 29 septembrie,

Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare

G4Media acum 49 minute
Mario Alexandru Fojică, tânărul care a înjunghiat mortal, în vara anului trecut, o fată în Grădina Botanică din Craiova şi l-a rănit grav pe prietenul acesteia, rămâne cu pedeapsa de 15 ani de închisoare, în urma deciziei definitive dată, vineri, de

Un proiectil antiaerian de 88 de milimetri, cel mai probabil din Al Doilea Război Mondial, descoperit în Marea Neagră, în zona Mangalia/ Specialiştii l-au neutralizat în condiţii de siguranţă

News.ro acum o ora
Un proiectil antiaerian de 88 de milimetri, care provine cel mai probabil din Al Doilea Război Mondial, a fost descoperit în Marea Neagră, în zona Mangalia, de echipajul unei nave civile. Specialiştii au intervenit pentru extragerea şi neutralizarea

Norvegia nu va mai acorda azil automat tuturor refugiaților din Ucraina

HotNews acum o ora
Dosarele refugiaților din vestul Ucrainei, zonă considerată sigură, pentru că se află departe de linia frontului, vor fi analizate de la caz la caz, conform Agerpres care citează AFP. După începerea războiului din Ucraina, în februarie 2022, autorit

BREAKING Deficitul bugetar a ajuns la 4,57% din PIB după primele opt luni din an

G4Media acum 2 ore
Deficitul bugetar al României, adică diferența între venituri și cheltuieli, a ajuns la 80,87 miliarde lei, respectiv 4,57% din Produsul Intern Brut (PIB), după primele opt luni din an, a anunțat vineri Ministerul Finanțelor. Urmărește mai jos produ

Pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva va începe pe 8 octombrie

Mediafax acum o ora
Pelerinajul religios organizat la catedrala ieşeană va începe în 8 octombrie, când moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi scoase din incinta catedralei, în cadrul unei procesiuni, şi vor fi aşezate într-un baldachin special amenajat în curtea l

Șeful armatei din Republica Moldova, demis de Maia Sandu, deși acesta era un susținător al apropierii de NATO

HotNews acum 53 minute
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a demis vineri pe şeful Statului Major al armatei, generalul de brigadă Eduard Ohladciuc, în ciuda faptului că acesta era un susţinător al cooperării cu Alianța Nord-Atlantică, informează agenţiile EFE și

Vremea

București
acum

32°
vin.

19°/32°
sâm.

19°/32°
dum.

14°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

28°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/28°
dum.

9°/18°
lun.

7°/9°
Constanta
acum

24°
vin.

19°/24°
sâm.

20°/22°
dum.

13°/23°
lun.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

16°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/18°
lun.

7°/12°
Timisoara
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°